PSD ar fi achitat 100.000 de dolari unei firme de lobby din SUA, Madison & Co, pentru a facilita întâlniri ale liderului social-democrat Liviu Dragnea cu vârful administraţiei americane, respectiv cu vicepreşedintele Mike Pence, cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor Paul Ryan, precum şi cu persoane influente din mediul politic, din presă şi din mediul academic.

Informaţia a fost făcută publică de site-ul Legistorm.com, site specializat în monitorizarea activităţii Congresului şi a activitatilor de lobby, care prezintă documente postate pe site-ul Departamentului american al Justiţiei.

Din mailurile făcute publice de firma de lobby rezultă că discuţiile pe acest subiect au fost iniţiate de Gheorghe Dimitrescu, fost consul la Strasbourg şi la New York, în prezent consilier al vicepreşedintelui Camerei Florin Iordache. Ultima plată făcută în acest scop datează chiar din luna octombrie.

"Cât mai curând"

Potrivit News.ro, echipa care trebuie să organizeze aceste întâlniri este formată din Al Madison, preşedinte al Madison& Co, lobbystul democrat William Oldaker, Drew Willinson şi William Harris, un apropiat al Republicanilor, care a lucrat pentru Trump Organization pe chestiuni politice şi de business. Informaţiile se regăsesc în contractul de consultanţă dintre Madison & Co şi PSD, postat într-o secţiune a site-ului Departamentului american al Justiţiei dedicată contractelor de acest tip.  De altfel, reprezentanţii Madison & Co spun că nu au un contract în format oficial standard, întreaga corespondenţă purtându-se pe mail.

În document, Madison & Co se obligă că înceapă să presteze aceste servicii începând din 22 iunie 2017.

Un mail este datat 24 aprilie 2017, Dimitrescu spunând că este în Slovacia cu vicepreşedintele Camerei şi cerându-i lui Madison să faciliteze cât mai curând posibil o întâlnire a lui Dragnea, despre a cărui "vastă personalitate" spune că au mai discutat în 2016, la cel mai înalt nivel la Washington, respectiv cu preşedintele Donald Trump, cu vicepreşedintele Mike Pence şi cu Paul Ryan, întrevederile putând avea loc în SUA sau în orice alt loc în străinătate.

În 4 mai Alan Madison îl anunţă pe Dimitrescu că i-a transmis factura şi că imediat după ce va fi făcută plata, grupul de lobby va începe să lucreze. Factura este de 100.000 de dolari pentru "servicii profesionale"  - vizita la Washington DC şi întâlnirile aferente. De asemenea, îi reaminteşte că i-a mai transmis un mail în care propune extinderea obiectivelor vizitei lui Dragnea.

Banii au fost viraţi în patru tranşe: 3 iulie 2017 - 45.000 de dolari, 19 septembrie - 15.000 de dolari, 6 octombrie - 30.000 de dolari, 10 octombrie - 10.000 de dolari.

De altfel, News.ro mai arată că Madison & Co indică pe site-ul său printre clienţi şi Guvernul României, iar conform unor documente de pe site-ul Departamentului american al Justiţiei,  termenul "Guvernul României" poate însemna şi ambasada României în SUA.

"PSD nu a plătit"

Chestionat pe această temă, Liviu Dragnea a spus că a verificat la partid şi nu există niciun contract cu o astfel de firmă. "PSD nu are nici un contract cu vreo firmă de genul asta şi nici nu a plătit vreun leu nici unei firme. Am verificat dimineaţă şi eu la partid", a declarat vineri, potrivit HotNews, Liviu Dragnea, după ce informaţia a fost publicată de presă.

Întrebat dacă intenţionează să facă o vizită în SUA, în perioada următoare, Dragnea a răspuns: "Nu, nu intenţionez, dar dacă o să primesc o invitaţie şi o să fiu lăsat să plec, o să o onorez cu plăcere."

În altă ordine de idei, Rise Project scrie că firma americană de lobby politic Madison and Company LLC a lucrat şi pentru fostul premier Adrian Năstase.

Rise Project a mai remarcat şi că Gheorghe Dimitrescu a trimis mail-ul catre firma de lobby pe data de 24 aprilie 2017, adică exact ziua Curtea Supremă a reconfirmat verdictul de doi ani de închisoare cu suspendare pentru Liviu Dragnea în dosarul "Referendumul".

De altfel, şi Legistorm.com a amintit că Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi al PSD, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru încercarea de fraudare a referendumului de demitere a preşedintelui.

De precizat că Liviu Dragnea s-a aflat în SUA în ianuarie, în contextul ceremoniilor de instalare a lui Donad Trunmp la Casa Albă. Atunci, liderul PSD a postat pe Facebook imagini în care părea că discută cu Trump cu ocazia a ceea ce a numit "o cină restrânsă", deşi imaginile arătau că numărul celor prezenţi la eveniment era destul de mare.