Filarmonica orădeană va găzdui vinerea viitoare, pe 3 noiembrie, un altfel de "spectacol": în program sunt incluse mai multe "recitaluri" ale unor jurnalişti, activişti, medici şi artişti. Este vorba despre ediţia cu numărul şase a evenimentului 11even, în cadrul căruia 11 invitaţi vorbesc în câte 11 minute despre experienţe care i-au marcat.

"Soliştii" de anul acesta sunt remarcabili, între ei numărându-se fostul ministru tehnocrat al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, jurnalistul Lucian Mîndruţă, creatoarea de modă Eli Lăslean, doctoriţa Ligia Burtă şi actorul Cosmin Seleşi.

Despre frică şi curaj

La fel ca în anii trecuţi, 11even Experiences este organizat la Oradea de Fundaţia Comunitară, care anunţă că publicul va putea urmări "11 momente speciale, emoţionante şi autentice, povestite în 11 minute fiecare, pe tema: Transform your life (n.r. - transformă-ţi viaţa)". Invitaţii provin din diverse domenii social, cultură, antreprenoriat, sport şi comunicare, urmând să vorbească, pe baza propriilor experienţe, despre teamă şi curaj, despre relaţii transformatoare, binele comunităţii, bucuriile de zi cu zi şi perspectivele viitorului.

Unul dintre invitaţi este actorul şi prezentatorul TV Cosmin Seleşi. Născut la Zalău acum 21 de ani, a debutat în filmul "Terminus Paradis", al lui Lucian Pintilie, dar a lucrat şi cu alţi regizori de marcă, precum Cristian Mungiu. Acum prezintă o emisiune populară,"Te cunosc de undeva", la Antena 1. Pe scena Filarmonicii va vorbi şi Susana Pletea, fostă realizatoare la Radio 21, în prezent director editorial al companiei de publishing Burda România, al cărei portofoliu cuprinde ediţiile autohtone ale revistelor Cosmopolitan, Harper’s Bazar şi Marie Claire. La 11even Experiences soseşte, de asemenea, cunoscutul jurnalist Lucian Mîndruţă, realizatorul emisiunii Interactiv la DigiFM şi media trainer, în trecut director editorial la Ziarul Financiar, manager la Mediafax şi prezentator de ştiri la Pro TV şi Antena 1.

Pariu pe viaţă

Vlad Voiculescu, fostul ministru al SănătățiiUn alt speaker va fi Vlad Voiculescu (foto), ministru al Sănătăţii în Guvernul Cioloş şi iniţiatorul "reţelei citostaticelor", alcătuită din 400 de voluntari din toată Europa, care, de câţiva ani aduce gratuit medicamente esenţiale bolnavilor de cancer din România. Tot el a fondat în comuna natală, Brăneşti (Dâmboviţa), o tabără destinată copiilor care suferă de cancer, numită "MagiCAMP".

Evenimentul va avea şi speakeri locali, precum dr. Ligia Burtă, directoarea Centrului de Transfuzie de aproape 20 ani, ea însăşi donatoare "fidelă" şi militantă pentru promovarea acestui gest care contribuie la salvarea de vieţi omeneşti. Orădenii vor putea afla întâmplări deosebite şi din viaţa Floricăi Bradu, una dintre cele mai cunoscute cântăreţe de muzică populară din Bihor.

O prezenţă interesantă va fi şi cea a lui Viorel Paşca, care îngrijeşte 220 de persoane bolnave, abandonate sau fără adăpost după ce şi-a transformat casa din Dumbrava în azil. Paşca este, totodată, un personaj controversat, în 2016 fiind amendat pentru că a folosit muncă la negru, iar în luna august a acestui an provocând un scandal naţional după ce a dus mai mulţi bolnavi pe targă la CAS Bihor, instituţie ce nu elibera adeverinţe de asiguraţi prin interpuşi.

Cât mai sus!

Un alt vorbitor va fi Mirela Retegan, fondatoarea proiectului Zurli, devenit cel mai mare teatru privat pentru copii din România, care prezintă poveşti 100% româneşti. Proiectul a pornit din dorinţa Mirelei de a explica lumea din jur într-un context pozitiv propriei fiice, Maya, aşa încât să-i dezvolte imaginaţia şi să-i dea încredere. De ceva vreme, Mirela concepe şi programe de parenting.

Arădeanul Zsolt Torok - ghid montan, speaker motivaţional şi unul dintre cei mai buni alpinişti tehnici din România – îşi va împărtăşi şi el experienţele. Ca lider al expediţiei pe Vârful Nanga Parbat din Pakistan (8125 m), a stabilit cea mai mare performanţă românească de echipă în alpinism. Tot vineri, orădenii o vor putea asculta şi pe creatoarea de modă Eli Lăslean, ale cărei ţinute au fost purtate de Nadia Comăneci, Simona Halep, Laura Badea şi Angela Similea. De curând, Lăslean a devenit şi stilista Primei Doamne, Carmen Iohannis. Lista celor 11 invitaţi este închisă de Cristina Bălan, fostă solistă a trupei Impact, care, revenită în industria muzicală, a câştigat anul trecut emisiunea Vocea României.

Evenimentul va avea loc pe 3 noiembrie, de la ora 17, în sala mare a Filarmonicii, şi va fi moderat de Mihaela Tatu, iar biletele s-au pus în vânzare la preţuri de 50 lei (cele standard) şi de 100 lei (cele premium, cu cocktailuri incluse). Încasările vor finanţa Fondul Ştiinţescu, un program de stimulare a pasiunii tinerilor bihoreni pentru ştiinţe. Şi, cine ştie, într-o zi chiar aceştia ar putea să-i motiveze pe alţii, de pe scena 11even...