Pompierii bihoreni de la Detaşamentul 2 Oradea şi staţiile Ştei, Tinca, Beiuş, Aleşd şi Salonta au intervenit, duminică, între orele 13.40 şi 23.40, pentru a stinge nu mai puţin de 13 incendii de vegetaţie uscată.

Focuri aiurea

Potrivit unei informări transmise, luni, de maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, incendiile au izbucnit pe terenuri virane, terenuri agricole, păşuni şi păduri (litieră) situate pe raza localităţilor Oradea (Bulevardul Ştefan cel Mare), Fânaţe (comuna Câmpani), Finiş, Şoimuş (comuna Remetea), Peştere (comuna Aştileu), Aleşd (la cimitirul de pe strada Husia), Urvind (comuna Lugaşu de Jos), Salonta, Săldăbagiu de Munte (comuna Paleu) şi Sântion.

"Ca urmare a producerii acestor evenimente, au ars vegetaţia uscată şi lăstăriş, pe o suprafaţă totală de circa 136 de hectare şi litieră, pe o suprafaţă de aproximativ un hectar, pompierii militari reuşind să împiedice propagarea flăcărilor la coronamentul copacilor şi în unele situaţii, la gospodăriile populaţiei", a precizat Roşca în comunicat.

Incendiile au fost provocate, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în spaţii deschise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, în scopul igienizării terenurilor. Excepţie face incendiul produs la un teren agricol din Olcea, unde cercetările de la faţa locului indică faptul că ar putea fi vorba de o incendiere intenţionată.

A ars păşunea comunală

Pompierii de la Aleşd, în cooperare cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Aştileu, au acţionat timp de aproximativ şapte ore pentru localizarea şi lichidarea incendiului produs la o păşune comunală din localitatea Peştere, reuşind să împiedice propagarea flăcărilor, care se manifestau pe circa 120 de hectare, la o pădure situată în apropierea focarelor de incendiu.

Pericolul mare la incendiile de vegetaţie uscată îl reprezintă nerespectarea distanţelor de siguranţă faţă de locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri, plantaţii, reţele electrice, reţele de telefonie, sonde, conducte ce transportă gaze şi lichide combustibile, căi de circulaţie, fapt ce, în unele situaţii, a generat pe lângă pagube materiale şi efecte cum ar fi scoaterea din funcţiune a instalaţiilor electrice, de telefonie ori a afectat desfăşurarea în bune condiţii, a circulaţiei rutiere, periclitând siguranţa participanţilor la trafic.

Amenzi de 2.500 lei

Reprezentanţii ISU Crişana amintesc că, pentru a putea igieniza terenuri prin ardere, proprietarii trebuie să deţină un accept de la Agenţia de Protecţia Mediului precum şi un permis de lucru cu focul.

Emiterea permisului de lucru cu focul se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

Conform legislaţiei în vigoare, deţinătorii legali de terenuri "nu ard miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă".

Arderea miriştii se poate face doar atunci când nu este vânt, când miriştea este parcelată în suprafeţe de maximum zece hectare prin fâşii arate.

Arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, a deşeurilor şi a altor materiale combustibile fără obţinerea permisului de lucru cu focul şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului, precum şi focul deschis la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agriole, păduri şi alte vecinătăţi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.