Poliţiştii de frontieră din Valea lui Mihai au prins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 13 migranţi din Irak, Bangladesh, Afganistan, Pakistan şi Somalia care încercau să iasă ilegal din ţară, pe jos, pe la frontiera verde.

"În jurul orei 02.20, a fost identificat, în apropierea liniei de frontieră din dreptul localităţii Voivozi, un grup de persoane care se îndrepta, pe jos, spre teritoriul statului vecin. Imediat, poliţiştii de frontieră au intervenit cu operativitate şi au reţinut, la aproximativ 500 metri faţă de linia de frontieră, 13 persoane", a transmis, printr-un comunicat, comisarul-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea.

Poliţiştii de frontieră i-au condus la sediu şi, cu ocazia verificărilor preliminare, au stabilit că persoanele în cauză sunt "cetăţeni din Irak, Bangladesh, Afganistan, Pakistan şi Somalia, 11 bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 41 de ani şi doi minori cu vârste de 8, respectiv 10 ani, toţi solicitanţi de azil în România".

Tot în apropierea de frontierei a fost oprit şi un microbuz înmatriculat în Germania, la volanul căruia se afla un cetăţean român, S.R., de 52 de ani. "Şoferul a declarat că a fost contactat de mai multe persoane a căror identitate nu o cunoaşte, pentru a transporta acest grup de persoane, urmând să primească, după ce efectuează transportul, suma de 1.000 euro", se arată în informarea ITPF Oradea. Bărbatul este cercetat pentru trafic de migranţi, el fiind reţinut timp de 24 de ore.

Migranţii le-au spus poliţiştilor că voiau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen, la familiile lor.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru 11 dintre persoane, şi trafic de migranţi, pentru şofer.