Primăria Oradea a anunţat marţi că aproximativ 130 de parcele vor fi repartizate în perioada următoare de Comisia de atribuire a terenurilor unor tineri care au depus cereri în urmă cu 7-9 ani şi care nu au împlinit încă 35 de ani.

"Terenurile sunt destinate solicitanţilor aflaţi pe lista de aşteptare din perioada 2004-2006, care întrunesc condiţiile cerute, respectiv să aibă dosarul completat, să aibă vârsta până în 35 de ani, să nu deţină locuinţă şi să nu fi deţinut locuinţă sau teren destinat construirii unei locuinţe", se arată într-un comunicat transmis marţi de municipalitate.

Parcelele sunt situate pe Calea Clujului, în spatele lizierei forestiere - înspre Uzina de Apă, şi se întind fiecare pe câte 250 de metri pătraţi. Toate terenurile din cartier, susţine primăria, beneficiază de utilităţi: apă, canalizare şi energie electrică.

Locurile de casă se acordă în folosinţă gratuită pe durata existenţei construcţiei, prin semnarea unui contract de comodat între Administraţia Imobilară Oradea şi beneficiarul terenului. "Condiţiile cerute de Primăria Oradea sunt ca beneficiarul de teren să înceapă lucrările de construire într-un an de zile, iar în 4 ani să finalizeze construcţia. Garanţia care trebuie depusă de persoana care doreşte o parcelă în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală şi semnează contractul de comodat este de 1.000 de lei", se mai arată în comunicat.

Cei 1.000 de lei se restituie beneficiarului dacă în termenul maxim de 4 ani de la data primirii terenului prezintă documentele din care să reiasă că imobilul este înscris în CF, lucrările de construcţie fiind deja încheiate.

Beneficiarii au fost, deja, anunţaţi de Administraţia Imobilară Oradea să se prezinte la ghişeul 6 din Centrul pentru Relaţii cu Publicul (parter Primăria Oradea) sau la Serviciul Terenuri din cadrul AIO (etaj II - Primăria Oradea) pentru demararea formalităţilor.

Mai multe informaţii pe această temă pot fi obţinute la telefonul 0259.408.812, persoană de contact Adrian Cipleu.

Terenurile se acordă de municipalitate în baza legii 15/2003 - privind sprijinirea tinerilor sub 35 de ani în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală. Din 2004 până acum au fost distrubuite 173 de locuri de casă, iar în 108 cazuri casele sunt deja finalizate şi întăbulate. În 2012, au fost distribuite 65 de parcele.