Luni a fost o "zi de foc" pentru pompierii bihoreni, a informat maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, arătând că aceştia au intervenit pentru stingerea a nu mai puţin de 14 incendii într-un interval de nouă ore.

Gard aprins de la maşină

"În cea de-a doua parte a zilei de luni, 21 martie a.c. şi în cursul nopţii, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea a 14 incendii izbucnite în intervalul orar 14.25 - 23.25, în mai multe localităţi din judeţ, 13 dintre acestea fiind provocate de cetăţeni în urma acţiunilor de ardere a vegetaţiei uscate de pe terenuri", a transmis, marţi, mr. Roşca.

În Oradea, pe strada Făcliei, un autoturism a luat foc în mers. Cum şoferul a oprit lângă o locuinţă, şi gardul acesteia s-a aprins. 

"În cursul serii de luni, în jurul orei 20.05, echipajele Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat în mers pe strada Făcliei din municipiu. La sosirea gărzii de intervenţie, flăcările se manifestau violent la nivelul întregului autovehicul şi la gardul unei case, în proximitatea căruia şoferul parcase rapid maşina pentru a se autoevacua", se precizează în informarea ISU Crişana. 

De la un scurtcircuit

Pompierii militari au localizat şi lichidat incendiul în mai puţin de 10 minute, în limitele găsite, salvând o parte din gardul gospodăriei, însă flăcările au afectat autoturismul în totalitate şi circa 20 de metri gard din plăci din policarbonat. 

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat, drept cauză probabilă a evenimentului, un scurtcircuit electric. Şoferul nu a fost rănit.

11 incendii de vegetaţie

De asemenea, luni, între orele 14.25-23.25, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" au fost primite numeroase apeluri prin Sistemul Unic 112, care sesizau producerea a 13 incendii, dintre care 11 s-au manifestat la terenuri şi păşuni de pe raza localităţilor Remeţi, Săcueni, Dernişoara (comuna Derna), Leş, Valea lui Mihai, Luncşoara (comuna Auşeu), Şimian, Finiş, Tarcea, Cuieşd (comuna Brusturi) şi Roşia, iar două la o gospodărie din Voivozi (comuna Popeşti) şi la o livadă de pe strada Macului din Oradea.

Ca urmare, echipajele din cadrul Detaşamentului 2 Oradea, Staţiei de Pompieri Săcueni, Detaşamentului de Pompieri Marghita, Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea, Staţiei de Pompieri Valea lui Mihai, Staţiei de Pompieri Aleşd şi Secţiei de Pompieri Beiuş au acţionat aproximativ 12 ore, ultima misiune de stingere (a unui incendiu violent produs în Roşia) fiind finalizată după miezul nopţii, în jurul orei 02.00, se arată în informarea ISU Crişana.

Pompierii transmit că suprafaţa totală afectată de arderea vegetaţiei uscate, lăstărişului şi a mărăcinişului a fost de peste 42 de hectare.

Focul s-a extins la o clădire

În Voivozi, un incendiu de vegetaţie uscată s-a propagat la o gospodărie, flăcările afectând acoperişul unei anexe, pe o suprafaţă de circa 35 de metri pătraţi. Pompierii au reuşit să împiedice propagarea incendiului la întreaga construcţie şi la alte bunuri din cadrul gospodăriei, precizează mr. Roşca. 

"În urma incendiului produs la o livadă de pe strada Macului din municipiul Oradea, au ars aproximativ 40 de pruni şi nuci, iar suprafaţa afectată de arderea vegetaţiei uscate a fost de circa 1.5 hectare", se mai arată în comunicat.

La patru dintre misiunile de stingere a incendiilor de vegetaţie uscată produse luni, au acţionat şi membrii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Remeţi, Derna, Popeşti şi Auşeu. 

Evenimentele menţionate au fost, cel mai probabil, provocate de acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate, efectuate de cetăţeni fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, transmite ISU.

Pompierii trag încă o dată un semnal de alarmă asupra pericolelor pe care le generează acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor.

De altfel, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, "iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi a permisului de lucru cu focul, impunându-se totodată, respectarea cu stricteţe a măsurilor şi regulilor de apărare împotriva incendiilor".

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!