Ziua de 15 august, în care creștinii ortodocși prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, cunoscută tradițional și ca Sfântă Măria Mare, este una dintre cele mai importante sărbători închinate Sfintei Fecioare Maria.

Portrivit Bisericii, în această zi, Maica Domnului a fost înștiințată printr-un înger despre mutarea ei din această viață.

„Sărbătoarea a fost celebrată încă din secolul al VI-lea. Din anul 600 a fost fixată la 15 august. Praznicul este format din două moment: moartea și îngroparea Maicii Domnului și, în al doilea rând, înălțarea ei la cer. În Occident, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Înălțarea Maicii Domnului”, scrie Alba24.ro.

În această zi, bisericile și multe mănăstiri din țară reunesc mii de pelerini care, încă de miercuri, petrec în rugăciune, cântare și priveghere.

De altfel, inclusiv în Bihor, lăcașurile de cult au un program special.

La fel ca în fiecare an, la Mănăstirea Izbuc sunt așteptați mii de oameni. Mănăstirea își sărbătorește și hramul principal, invitându-i pe credincioși să se alăture în cântarea pricesnei „La tine vin, Măicuță, la tine vin cu dor”.

Pe 15 august, în România se celebrează și Ziua Marinei, la Constanța având loc o ceremonie specială, cu momente spectaculoase oferite de marinari pe tot parcursul zilei. Libertatea.ro scrie că mii de turişti şi constănţeni participă, joi, la aceste manifestări, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei. La eveniment a fost prezent și preşedintele Klaus Iohannis, alături de membri ai guvernului. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a lipsit, liderul PSD fiind la Mănăstirea Văratec, cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului.

Sărbătorile dedicate Sfintei Marii

Alba24 mai precizează că „Maria”, în limba ebraică vine de la cuvântul ”Miriam” și se traduce „ca doamnă, „cea plăcută, „alteță”, „împărăteasă”.

Sursa citată amintește și că Maica Domnului este cinstită în Biserica Ortodoxă, prin mai multe sărbători:

8 septembrie: Nașterea Maicii Domnului

1 octombrie: Acoperământul Maicii Domnului

21 noiembrie: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana

26 decembrie: Soborul Maicii Domnului

25 martie: Buna Vestire

Vinerea din Săptămâna Luminată: Izvorul Tămăduirii

2 iulie: Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne

15 august: Adormirea Maicii Domnului

31 august: Așezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă.

Mai multe despre sărbătoarea Sfintei Marii Mari sunt disponibile aici.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!