15 copii din comunele Somuşca şi Cleja din judeţul Bacău au ajuns luni în Bihor pentru a petrece aici o săptămână de vacanţă, la iniţiativa viceprimarului Biro Rozalia, care împreună cu consilierii locali din grupul UDMR şi cu alţi sponsori, au organizat excursia.

Micuţii, cu vârstele cuprinse între 6 şi 14 ani, provin din familii ale căror case au fost distruse complet de inundaţiile din această vară.

Elevii au fost cazaţi la tabăra din Şinteu, iar joi au vizitat Primăria Oradea împreună cu cele două profesoare care îi însoţesc. Aici au fost primiţi de viceprimarul Biro Rozalia şi de consilierii locali care au şi sprijinit iniţiativa vacanţei.

În cadrul vizitei, copiii le-au cântat şi recitat celor prezenţi, urmând să-şi continue vizita la Cetate, la Bazilica Romano-Catolică, pe pietonalul orădean, dar şi în Băile Felix.

Copiii din Bacău vor pleca duminică spre Târgu-Mureş, unde vor vizita grădina zoologică şi alte destinaţii ale oraşului, urmând să se întoarcă acasă, în comunele băcăuane.