Asociaţia Pro Democraţia, un ONG naţional ce are filială şi în Bihor, vrea să se asigure că alegerile locale de duminică vor fi corecte.

În acest sens, potrivit unui comunicat de presă remis vineri, asociaţia a acreditat, la nivel naţional, 2000 de observatori pe lângă secţiile de votare, care au rolul de a monitoriza procesul electoral şi a preveni, astfel, fraudele electorale. Dintre aceştia, însă, doar 16 vor fi în Bihor.

"Pentru că sunt puţini, vor fi grupaţi în echipe mobile care vor merge la secţii din întreg judeţul, îndeosebi în mediul rural", a explicat pentru BIHOREANUL preşedintele filialei bihorene a ONG-ului, Adrian Şimon.

Cei 16 observatori bihoreni vor fi şi cei care vor verifica sesizările făcute pe site-ul Pro Democraţia www.alegericorecte.ro, respectiv la numărul de telefon 0800 070 100, număr ce poate fi apelat gratuit de orice cetăţean, din reţelele Orange, Vodafone şi Romtelecom.

"Asociaţia Pro Democraţia susţine alegerea corectă şi responsabilă, invită cetăţenii să participe la vot şi să aleagă conştient în data de 10 iunie", se mai arată în comunicatul asociaţiei.