Toamna Orădeană va fi înfrumuseţată de două concursuri de Miss. Primul dintre ele este Miss Crişana, care va avea loc sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 19, pe terasa Restaurantului Bihoreana.

Concursul reuneşte 18 finaliste care au fost alese dintre fetele care s-au înscris pe site-ul www.misscrisana.ro, 14 fiind orădence, iar 4 arădence. "Participantele vor trece prin trei probe, defilare în costume de baie, rochii de seară şi lenjerie intimă, la care se adaugă un test de cultură generală", a declarat, luni, Marius Molan, managerul agenţiei organizatoare, M Models.

Juriul care le va judeca apariţia va fi format din reprezentanţi ai partenerilor evenimentului, dar şi ai companiei Tres Jolie, deţinătoarea mărcii "Miss Crişana" şi ai Bamboo Group.

Câştigătoarea titlului de Miss Crişana va putea să aleagă între a sta în juriu la concursul Miss Transilvania (organizat la Teatrul Regina Maria, pe 9 octombrie) sau a participa la respectivul concurs, alături de deţinătoarele locurilor 2 şi 3, dar şi câştigătoarea categoriei "Miss Popularitate".

Miss Crişana va primi şi joburi de prezentări de modă la Bamboo Bucureşti. "Observatorul delegat de Bamboo Group va alege şi o concurentă care va câştiga un premiu excepţional, o săptămână de prezentări de modă şi şedinţe foto pe plajă la Miami", a mai spus Marius Molan.

Totodată, cele mai frumoase participante la Miss Crişana vor fi premiate cu vouchere Leonardo, vouchere de remodelare corporală la Nouveau Concept, styling de unghii la Brill Bird, parfumuri şi alte premii. Invitată să cânte la eveniment este Oana Buiciuc, participantă la X Factor România.

Partenerul principal al evenimentului organizat de agenţia M Models, în colaborare cu Tres Jolie şi Bamboo Group este compania Leonardo. Cei care vor să asiste la concurs trebuie să-şi facă rezervare la numărul de telefon al restaurantului, 0727.661.148.