Pe 25 noiembrie, în micuţul orăşel maghiar Gyomaendrőd, aflat la 110 km distanţă de Oradea, va fi sărbătoare. Pentru a noua oară, Sala Sporturilor Varga Lajos din localitate va găzdui două festivaluri: Pomana Porcului, unde, fireşte, se vor pregăti mâncăruri tradiţionale din carne de porc, şi Pălinca Boler, care va fi degustată în voie.

"În cursul zilei se vor găti mâncăruri tradiţionale şi se vor pregăti specialităţi gastronomice din carne de porc. De asemenea, se vor degusta băuturi tradiţionale", se arată în invitaţia lansată de organizatori, adică Agenţia de Turism din Gyomaendrőd. Altfel spus, bucătari pricepuţi vor pregăti din carnea porcilor sacrificaţi cârnaţi, toroş şi alte bunătăţi. Bucătarii vor fi împărţiţi în mai multe echipe, iar la finalul zilei, cei mai buni dintre ei vor fi şi premiaţi.

Ca sărbătoarea să fie desăvârşită, de-a lungul întregii zile, vor urca pe scenă formaţii de dansuri şi muzică.

Aşadar, sunt invitaţi la Gyomaendrőd toţi bihorenii amatori de mâncăruri tradiţionale de porc, pălincă şi voie bună!


Program:

9:30  Deschiderea Evenimentului

10:00  Program muzical Fási Gyula

11:00  Taierea porcului in mod traditional cu degustare

12:00 Formatia de dansuri  Körösmenti

14:00 Gyányi Réka si prietenii

16:00 Eredményhirdetés Festivitatea de premiere

17:00 Tombolasorsolás Tombola

19:00 Dupla KáVé & Köteles Cindy

20:00 Retro Disco cu Dj Seladi