Pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea au intervenit, joi dimineaţă, în jurul orei 04.30, la un incendiu pe strada Cuza Vodă.

În subsolul unei case au luat foc nu mai puţin de 200 de kilograme de deşeuri menajere, aruncate acolo de locatarii fără simţ de răspundere. Focul a izbucnit, cel mai probabil, de la scânteile aruncate de un flex folosit fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor. Flăcările au mistuit şi o maşină de spălat aflată în acelaşi subsol.

Totodată, miercuri seară, în jurul orei 23, forţele de intervenţie ale Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la hala de producţie a fabricii Metalica de pe strada Uzinelor. Focul a fost cauzat, cel mai probabil, de cenuşa şi jarul nestins depozitate în apropierea materialelor combustibile. Pompierii au reuşit să stingă rapid focul, pagubele limitându-se la doi paleţi de ambalaje de carton.

Miercuri echipajele de pompieri au intervenit şi la misiuni de salvare de persoane, trebuind să intre cu forţa în două apartamente din Oradea. În prima locuinţă, situată la etajul patru într-un bloc pe strada Călinului, pompierii şi echipajul SMURD au găsit-o pe proprietara de 62 de ani căzută în bucătărie, în stare de semiconştienţă. După ce i s-a acordat primul ajutor, femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean Oradea.

În cel de-al doilea apartament în care au intrat după ce pompierii au spart uşa, situat pe strada Anatole France, medicii SMURD au găsit decedată o femeie de 54 de ani. Orădeanca locuia singură şi un vecin a remarcat că n-a văzut-o de ceva timp. Când medicii au găsit-o, femeia era în stop cardio-respirator iresuscitabil, astfel că n-au mai avut cum să o salveze.