Potrivit unui comunicat transmis de şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bihor, Nicolae Hodişan, din analiza cifrelor înregistrate ca şi parametri de producţie agricolă obţinută în anul 2009, comparativ cu 2008, la cultura de grâu producţia medie la hectar a scăzut cu 50%. În 2009, s-au cules 1.843 kg faţă de 3.656 kg, în anul 2008.

Scăderi foarte semnificative ale producţiilor medii la hectar au fost îregistrate şi la cultura de floarea soarelui, unde în anul 2009 s-au obţinut 1.298 kg pe hectar, comparativ cu 2.691 kg pe hectar în anul 2008, şi la cultura de rapiţă, unde în 2009 producţia a fost de 1.225 kg pehectar, faţă de cantitatea de 2032 kg obţinută în anul anterior.

"Cea mai semnificativă scădere s-a înregistrat în sectorul pomicol, unde în anul 2009 producţia totală înregistrată a fost de 8.880 kg pe hectar, faţă de 24.046 kg în anul 2008. Diminuarea este de 63%. Pierderi importante s-au înregistrat la cultura de pepene verde şi pepene galben, procentul de pierderi fiind de 52%", a mai arătat Hodişan.

Şeful DADR Bihor a mai afirmat că scăderi mai mici, de aproximativ 30-35%, dar tot semnificative, s-au înregistrat la orz şi orzoaică. La porumb, care ocupă locul întâi între culturile agricole din Bihor, producţia medie la hectar în anul 2009 a fost de 3.729 kg pe hectar, cu 30% mai scăzută faţă de 2008, când s-a înregistrat o producţie de 5.731 kg/ha.

„În anul 2009 aproape la toate culturile agricole s-au înregistrat pierderi foarte semnificative şi semnificative, excepţie făcând doar cultura de soia, unde datele arată o creştere cu aproximativ 29%. În 2009 s-a obţinut o producţie de 3.338 kg/ha faţă de 2590 kg/ha obţinute în anul 2008", a mai precizat directorul coordonator al DADR.