Jandarmii bihoreni, alături de reprezentanţi ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Bihor, au ieşit în judeţ pentru a descoperi şi descuraja braconajul piscicol şi pescuitul în perioada de prohibiţie, amendând 21 de pescari.

Controalele au fost făcute în zona Crişului Repede, Pârâului Peţa, Canalului Colector, Canalului Cefa III, Canalului Cefa IV şi Canalului Cefa V, în localităţile Oradea, Sântandrei, Toboliu, Cheresig, Cefa, Fughiu, Sânnicolau Român şi Ineu. 

"În zilele de 24.05.2020 şi 31.05.2020, s-au identificat 21 de pescari care nu respectau prevederile legale, aplicându-se un număr de 30 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 11.350 lei, în conformitate cu art. 59, lit. f (pentru pescuit recreativ/sportiv al peştilor şi altor vieţuitoare acvatice, efectuat în habitatele piscicole naturale în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie), din O.U.G. 23 din 2008, privind pescuitul şi acvacultura", a transmis, marţi, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bihor.

În urma celor două controale, jandarmii au ridicat şi două permise de pescuit. 

Perioada de prohibiţie în 2020 se încheie marţi, aşadar din 3 iunie pescuitul va fi permis. Chiar şi aşa, jandarmii spun că vor continua să supravegheze zonele de pescuit pentru a verifica dacă practicanţii au permisele necesare. 

"Pentru a nu a mai fi puşi în situaţia de a sancţiona, reamintim că în conformitate cu prevederile art. 58 din O.U.G nr. 23 din 2008 privind pescuitul şi acvacultura: pescuitul recreativ/sportiv al oricăror specii de peşte sau alte vieţuitoare acvatice vii, efectuate fără permis în habitatele piscicole naturale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 300 şi 600 lei. Cu acelaşi cuantum puteţi fi sancţionaţi şi dacă nu prezentaţi permisul, licenţa sau autorizaţia organelor abilitate, ori încălcaţi condiţiile din permis sau nu eliberaţi peştii prinşi sub dimensiunile legale", a mai transmis IJJ Bihor.