Primăria Oradea plantează în această săptămână ultimii 120 de puieți din campania de plantări de toamnă-primăvară. Cu aceștia, numărul total de arbori plantați în oraș va ajunge la 2.500.

În premieră, copacii sădiți în apropierea trotuarelor și aleilor au bariere anti-rădăcini, care vor preveni deteriorarea infrastructurii rutiere. Tot o noutate este și faptul că fiecare arbore are un ID unic, înregistrat în Registrul Local al Spațiului Verde.

În plus, firma angajată de Primărie pentru plantări, SC Adidem Gardener SRL, va pune la fiecare puiet un sac de udare, care să-l ajute să treacă mai ușor peste perioadele secetoase. Sacii vor asigura o udare lentă, astfel încât apa să se infiltreze treptat în sol, reducând evaporarea și optimizând consumul de apă.

Printre ultimii arbori plantați s-au numărat 20 din specia Celtis australis (Sâmbovină), care au fost sădiți pe strada Tudor Vladimirescu, pentru regenerarea fondului vegetal. Aici, în fiecare vară, zeci de sâmbovine mature creează un „tunel” verde, care toamna capătă nuanțe aurii.

De asemenea, noi arbori au fost integrați în peisajul urban pe străzi precum Matei Basarab, Louis Pasteur, Calea Clujului, Beiușului, dar și în parcurile Salca și Petőfi ori în zona de picnic Silvaș.

La finalul anului trecut, peste 1.100 de arbori au fost plantați pe malul stâng al Crișului Repede, inclusiv pe Bd. Decebal (145 de arbori), strada Meșteșugarilor și în cartierul Grigorescu.

Valoarea contractului încheiat de municipalitate cu firma Adidem Gardener este de 3,4 milioane lei, fără TVA, iar în baza lui, societatea comercială trebuie să asigure întreținerea și garanția pentru puieți timp de doi ani.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!