Concursurile pentru directorii unităţilor de învăţământ din Bihor intră în linie dreaptă. În total, 255 de candidaţi şi-au depus candidaturile pentru cele 180 de posturi de director şi 102 de director adjunct, unii dintre profesori înscriindu-se pentru mai multe posturi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Claudiu Damian, în total în judeţ s-au depus 279 de cereri de înscriere la concurs, dintre care 196 pentru directori şi 83 pentru directori adjuncţi.

„Numărul persoanelor înscrise este de 255. 16 candidaţi s-au înscris la ambele funcţii, iar cinci candidaţi s-au înscris la mai multe unităţi de învăţământ”, a declarat miercuri Damian pentru BIHOREANUL. Un candidat va concura pentru conducerea a patru şcoli, un altul pentru funcţiile din trei şcoli, iar trei candidaţi pentru două şcoli.

Toate aceste candidaturi sunt acum verificate de Ministerul Educaţiei, care urmează să publice vineri lista candidaturilor considerate valide. Prima probă a concursului, cea scrisă, este programată pe 12 octombrie.

Cert este că cele mai râvnite funcţii sunt cele de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, unde sunt scoase la concurs un post de director, pentru care s-au înscris trei candidaţi, şi unul de director adjunct, dorit de patru candidaţi. De asemenea, la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, postul de director este dorit de trei candidaţi, în timp ce pentru cele două posturi de director adjunct sunt doar două candidaturi. Tot trei candidaţi sunt şi pentru funcţia de director al Liceului Teoretic Onisifor Ghibu.

Pe de altă parte, pentru 19 unităţi de învăţământ nu s-a înregistrat nici cerere de înscriere la concurs, nici pentru funcţia de director, nici pentru cea de director adjunct. Acestea sunt: Colegiul Tehnic Unirea Ştei, Şcoala Gimnazială Lucreţia Suciu Oradea, Grădiniţa cu Program Prelungit Floare de Colţ Beiuş, GPP Toldi Salonta, GPP nr. 1 Beiuş, Şcoala Gimnazială Balasko Nandor Sălacea, Şcoala Gimnazială Bocskay Istvan Cherechiu, respectiv şcolile generale din Călugări, Cheresig, Sălişte de Vaşcău, Şinteu, Tarcea, Buduslău, Curăţele, Lăzăreni, Remetea, Şerani, Viişoara, şi Şcoala primară nr. 1 Pocola.