29 de cetăţeni din Turcia şi Siria au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din Borş în timp ce încercau să fugă din ţară ascunşi în compartimentul de marfă al unui TIR.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, comisar şef Laura Bondar, descoperirea a fost făcută în cursul zilei de vineri.

"Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Poliţiei de Frontieră Borş au efectuat controlul amănunţit asupra unui automarfar în care se aflau doi cetăţeni  români. Cu ocazia efectuării controlului, în interiorul compartimentului de marfă, au fost descoperiţi ascunşi douăzeci şi nouă cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Turcia şi Siria cu vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani, toţi fiind solicitanţi de azil", se arată în comunicat.

Nu a fost singura "captură" de acest gen. Alţi 11 cetăţeni au fost descoperiţi de frontieriştii din Vărşand şi Nădlac II (video jos) care au făcut controlul amănunţit asupra a două automarfare conduse de doi cetăţeni bulgari. "Acestea erau înmatriculate în Slovacia, respectiv Bulgaria şi transportau conform documentelor de însoţire a mărfii piese auto şi ţevi metalice pentru societăţi comerciale din Slovacia şi Germania. În urma verificărilor, în interiorul compartimentelor de marfă au fost descoperiţi ascunşi unsprezece cetăţeni din Afganistan şi Pakistan, cu vârste cuprinse între 11 şi 31 de ani, solicitanţi de azil în România", mai arată informarea.

În toate aceste cazuri, poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.