Pentru realizarea unor lucrări de modernizare a reţelelor termice primare - Magistrala 2,  în cadrul proiectului "Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Oradea,  pentru perioada 2009-2028, în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice - Etapa a III-a”, începând de mâine, 11 octombrie 2022, ora 08:00, se întrerupe furnizarea apei calde pentru punctele termice 507, 510 şi 511.

Sunt afectaţi şi consumatorii alimentaţi prin intermediul punctelor termice proprii situate în zona străzilor: Splaiul Crişanei, Poieniţei, Cazaban, Oneştilor, Lăpuşului şi Erofte Grigore.

Estimăm că reluarea furnizării agentului termic se va realiza joi, 13 octombrie 2022, până la ora 22:00.

Pentru informaţii suplimentare, clienţii noştri pot apela dispeceratul de urgenţă TelVerde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate reţelele fixe şi mobile) sau pot consulta aplicaţia TermoAlert interfaţată pe pagina web www.termoficareoradea.ro.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!