Şcoala de Arte "Francisc Hubic" Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor, (CJ) în colaborare cu Televiziunea Română, au organizat, miercuri seara, la Casa de Cultură a Sindicatelor o ediţie jubiliară a emisiunii "Tezaur Folcloric", la împlinirea a 30 de ani de când este transmisă pe post.

Mărioara Murărescu printre bihoreni

Încă de la ora 17, cu o oră înainte de începerea spectacolului, holurile Casei de Cultură a Sindicatelor deneniseră neîncăpătoare pentru spectatorii care aşteptau cu nerăbdare să-i vadă pe scenă pe invitaţii îndrăgitei realizatoare a emisiunii Tezaur Folcloric, Mărioara Murărescu.

Artiştii şi realizatoarea emisiunii au ţinut în suspans publicul întârziind câteva minute, însă, datorită ropotelor de aplauze, Mărioara Murărescu a fost nevoită în final să dea startul maratonului folcoric. "Mă simt foarte bine aici între bihoreni. Iată că au trecut 30 de ani de când emisiunea a adunat, ca într-o imensă ladă de zestre, obiceiuri populare, cântece, tradiţii şi orice altceva şi-ar mai fi putut dori să colecţioneze un iubitor de folclor. Mulţi dintre cei care vă vor încânta astăzi erau nişte boboci acum 30 de ani când au cântat pentru prima oară în Tezaur Folcloric, iar acum sunt în plenitudinea actului artistic, sunt în apogeul carierii lor", le-a spus Mărioara Murărescu celor prezenţi.

Programul artistic a început cu apreciaţii artişti bihoreni Cornel Borza, Leontin Ciucur, Maria Sidea şi Florica Zaha. Pe lângă aceştia, pe scena Casei de Cultură au urcat interpreţi din mai toate zonele ţării: Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Alba, Hunedoara, Banat, Oltenia, Moldova şi zona Muncelului.

Fiecare artist a fost aclamat de spectatorii din sală, însă interpreţii le-au cerut spectatorilor să o aplaude şi pe amfitrioana serii, Mărioara Murărescu, dar şi orchestra "Rapsodia Bihoreană", condusă "dumnezeieşte", după cum au spus artiştii, de către profesorul Liviu Buţiu.

Spirit de sărbătoare

Spectacolul de miercuri de la Oradea va fi difuuzat pe TVR în preajma Sărbătorilor de Paşte, motiv pentru care scena Casei de Cultură a fost umplută de flori, iar pe masa de la care Marioara Murărescu a prezentat spectacolul se găseau ouă roşii şi încondeiate din Ţara Beiuşului.

În cadrul spectacolului, preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, i-a înmânat Marioarei Murărescu un coş imens cu flori şi o plachetă aniversară. "Vă mulţumim că sunteţi aici cu noi la ceas aniversar. Sunteţi doamna sufletelor noastre care timp de 30 de ani s-a ocupat cu perseverenţă şi stoicism de noi şi ne-a învăţat ce înseamnă tradiţie şi folclor", a spus Cornel Popa.

Publicul a aplaudat fiecare artist de pe scenă, însă, Nicolae Furdui Iancu a fost singurul care a reuşit să-i ridice pe toţi cei 700 de spectatori în picioare. Orădenii au cântat alături de el "Noi suntem români".

Mărioara Murărescu a subliniat faptul că cei 25 de instrumentişti ai orchestrei "Rapsodia bihoreană" au fost cei care au muncit cel mai mult în seara de miercuri, acompaniind 100 de melodii.

"Am scris peste 2.500 de partituri care ne vor intra în arhivă. Suntem o orchestră profesionistă în adevăratul sens al cuvântului. Nu acceptăm să se cânte după ureche, ci după note. Şi încercăm să implementăm acest sistem şi în ţară. Am ajuns la a patra ediţie în care acompaniem Tezaurul Folcloric, în diverse oraşe din ţară", a spus dirijorul Liviu Buţiu.

Cei care au mai urcat pe scenă în spectacolul maraton au fost: Nicolae şi Nicuşor Mureşan, Florentina şi Petre Giurgi, Alexandru Pugna cu grupul Valeria Peter Predescu. Cristian Pomohaci, Nicolae Furdui Iancu, Liliana Laichici, Adrian Stanca, Felicia Stioan, Maria Coman, Dan Doboş, Cornelia Ciobanu, Alexandru Brădăţanu, Angelica Flutur, Gavril Prunoiu, Nineta Popa, Ciprian Roman, Mariana Deac, Mariana Căpitănescu Ionescu, Georgel Nucă, Gheorghe Gheorghe, Alexandra Chira, Teofil Chira, Grupul Lioara al Şcolii de Arte "Francisc Hubic", Antonela Ferche Buţiu, Florica Zaha, Cornel Borza, Leontin Ciucur, Maria Sidea, Maria Haiduc, Constantin Enceanu, Marius Brutaru, Leontina Fărcaş cu grupul mugurilor de tezaur, Daniela Jurjuţ, Călin Ban, şi "moştenitoarele" Ioana Urs, Andreea Puşcaş şi Andrada Tulvan.

Mihai Mateaş