Aproximativ 300 de iubitori de sport din toată ţara şi din străinătate, cu vârste între 18 şi peste 50 de ani, s-au aliniat sâmbătă la start pentru a participa la cel mai important eveniment din triatlonul românesc, întrecându-se la înot, ciclism şi alergare, în cadrul Cupei Tiger Amira X-Man Romania, ajunsă în acest an la ediţia a V-a.

Concursul se desfăşoară pe două lungimi de traseu: Ironman, adică înot 3800 m, bicicletă 180 km şi alergare 42,2 km, şi Half Ironman, adică 1900 m înot, 90 km ciclism şi alergare de 21,1 km.

Startul competiţiei s-a dat sâmbătă dimineaţă, la ora 7, pe răcoare, cu proba de înot, la lacul Săldăbagiu de Munte - Hanul Pescarilor. A urmat proba de bicicletă, pe un traseu stabilit de la Lacul Săldăbagiu - drumul judeţean Paleu - Uilacul de Munte - Cetariu - Cauaceu, dus-întors, de mai multe ori, culminând în Parcul Brătianu din Oradea, unde concurenţii au trecut la proba de alergare.

Pe tot parcursul concursului, concurenţii au fost încurajaţi de pe margine atât de prieteni, soţi, soţii şi copii.

În parc a fost amenajat şi un punct de ajutor, de unde concurenţii primesc apă sau suc, pentru a putea rezista mai bine în cursă. Organizatorii au anunţat, că, la fel ca în fiecare an, pet-urile de pe alei vor fi curăţate, iar în urma concursului parcul va fi lăsat lună şi bec.

Potrivit lui Deme Jozsef, din partea Clubului Xterra, organizator, primul concurent care a parcurs probele la Half Ironman se numeşte Deak Zsombor şi a reuşit să termine cursa în 4 ore şi 29 de minute, în jurul orei 13.30, iar primul "Ironman" a finalizat toate probele în jurul orei 17.

"A reuşit să termine în jurul orei 17, după 9 ore si 54 de minute, şi este un concurent din Ungaria, pe numele său Bartos David", a arătat Deme.

Conform organizatorilor, concursul se va termina la ora 23. Fiecare sportiv care termină în timpii limită, de 16 ore de la începerea concursului, toate probele, parcurse consecutiv, este considerat un Ironman. Festivitate de premiere se va desfăşura duminică dimineaţă, la ora 10.30, la Hanul Pescarilor.

Evenimentul, inclus în calendarul competiţional al Federaţiei Române de Triatlon, reprezintă şi Campionatul Naţional de Triatlon pe distanţă lungă, astfel că, duminică, la premiere vor fi aflaţi şi campionii naţionali pe cele două lungimi de traseu.

Concursul este organizat de Asociaţia Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, cu un număr de peste 55 de organizatori şi voluntari de la AS Xterra Sport Bihor şi Asociaţia Eco Mountain Transylvania.