Centrul Cariere al Fundaţiei Ruhama a organizat vineri, la Era Shopping Park a 13-a ediţie a Bursei Locurilor de Muncă. "La bursă au participat 25 angajatori din judeţul Bihor, cu peste 600 de oferte de locuri de muncă şi, de asemenea, au participat aproximativ 300 de persoane în căutare de loc de muncă", a afirmat Monica Suciu, unul dintre organizatori.

În urma discuţiilor pe care le-au avut cu angajatorii, 150 de persoane au fost alese de angajatori pentru a participa la interviuri de angajare programate în perioada următoare.

"Principalele domenii în care s-au oferit locuri de muncă sunt industrie, servicii şi alimentaţie publică. Au participat atât angajatori din Bihor, dar şi reprezentaţii unor sucursale locale ale unor companii naţionale şi multinaţionale", a precizat Monica Suciu.

Bursa Locurilor de Muncă a fost organizată în cadrul proiectului "Informat, Instruit, Angajat", implementat de Fundaţia Ruhama, în parteneriat cu Fundaţia Carpatica, Universitatea din Oradea prin Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane şi Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă, finanţat din Fondul Social European - Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

În cadrul Centrului Cariere, orădenii pot primi servicii gratuite de informare şi consiliere profesională, evaluare psihologică individuală, servicii de mediere pentru ocuparea unui loc de muncă. Cei interesaţi pot merge zilnic la sediul centrului între orele 10 şi 17 sau pot să contacteze reprezentanţii Ruhama la numărul de telefon 0259.456.180.