Mitropolia Greco-Catolică din Debreţin în parteneriat cu Episcopia Greco-Catolică de Oradea organizează, în perioada 7-12 august, Pelerinajul pietonal pentru tineri Oradea - Máriapócs, în cadrul căruia 300 de tineri vor vizita mai multe biserici din judeţul Bihor mergând pe jos zeci de kilometri între acestea.

În 10 august, tinerii vor trece graniţa spre Ungaria, urmând să ajungă la Máriapócs, un important loc de pelerinaj din Ungaria, unde se află o renumită biserică greco-catolică, a Maicii Domnului Înlăcrimate.

"Pelerinajul se deschide luni seara, 7 august 2017, cu Slujba Vecerniei, celebrată în Catedrala Sfântul Nicolae iar plecare va avea loc, marţi 8 august 2017 ora 6.30 din curtea Seminarului Teologic Trei Ierarhi din Oradea", au precizat reprezentanţii Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.

La pelerinaj vor participa circa 300 de tineri greco-catolici cu vârste de peste 16 ani, cei mai mulţi din Ungaria, dar şi din România. Aceştia vor parcurge pe jos în total circa 100 kilometri pe jos, având mai multe opriri la biserici. 

Traseul pe teritoriul României va atinge următoarele localităţi ale judeţului Bihor între zilele 7-10 august 2017: Oradea - Săldăbagiu de Munte – Paleu – Cetariu – Tăutelec – Şişterea – Sârbi – Fegernic – Sâniob - Sânicolau de Munte – Cadea – Ciocaia – Săcuieni – Şilindru – Şimian - Frontieră.

ÎPS Fulop Kocsis, mitropolit al Mitropoliei Greco-Catolice din Debreţin, îi va însoţi pe pelerini pe tot parcursul pelerinajului.