Într-o conferinţă de presă susţinută vineri la sediul PDL Bihor, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Oana Badea a lăudat lansarea unui proiect în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, finanţat din fonduri europene şi desfăşurat de inspectoratele şcolare din Bihor şi Timiş. Badea a declarat că la capătul procesului de formare, profesorii implicaţi vor şti cum să predea predea în şcoli conform noii legi a educaţiei.

Învăţământ modern

Potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean, Dorel Luca, în proiectul inaugurat vineri sunt implicate 4.400 de cadre didactice din cele două judeţe, care vor învăţa, printre altele, cum să folosească calculatorul, cum să îşi proiecteze şi să implementeze curricula centrat pe competenţe, ori metode interactive şi inovative de predare.

Conferinţa de lansare a proiectului "Educatori pentru societatea cunoaşterii" se desfăşoară în perioada 27-29 ianuarie 2011, la Hotel Continental, iar proiectul se derulează între 1 octombrie 2010 şi 30 septembrie 2013, fiind cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Valoarea proiectului este de 20.941.448 lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 15.610.938 lei.

Cea mai europeană

Pe de altă parte, în conferinţa de vineri, secretarul de stat Oana Badea a făcut şi câteva aprecieri pe marginea noii legi a educaţiei, spunând că fără nişte norme clare de aplicare legea este doar o adunătură de cuvinte. În acest context, ea a spus că joi Ministerul a semnat un protocol cu 20 de asociaţii profesionale ale cadrelor didactice, care are ca obiectiv acordarea de sprijin pentru redactarea legislaţiei secundare la legea educaţiei, ce vor da naştere, ulterior, normelor şi metodologiei de aplicare a acesteia, dar şi modernizarea curriculară.

"Ministerul Educaţiei a primit o procedură de redactare a legislaţiei secundare, iar pentru prima oară acest proces se face de jos în sus. Una dintre criticile pe care cadrele didactice le aduceau Ministerului era aceea că "cineva acolo sus gândeşte rupt de realitate" şi în consecinţă acestea nu se pot aplica", a spus Badea, precizând că în acest sens şefii inspectoratelor şcolare judeţene au constituit deja grupuri de lucru, formate din profesori care activează la catedră.

La întrebările jurnaliştilor în ce priveşte separarea şcolilor pe criterii etnice, dând ca exemplu Colegiul Naţional Arany Janos, din Salonta, unde există discuţii ca elevii maghiari să fie separaţi de cei români, Badea a spus că potrivit Constituţiei, minorităţile au dreptul să studieze în limba lor, fără să se pronunţe tranşant dacă este pro sau contra.

"Această lege a educaţiei este ea mai europeană lege pe care o poate vedea cineva. Este deschizătoare de drumuri, însă mai apare un aspect care trebuie avut în vedere: maturitatea administraţiilor locale, pentru că reţeaua şcolară va fi realizată la propunerea autorităţile locale". Secretarul de stat a mai subliniat şi că noua lege prevede că elevii care întâmpină dificultăţi în învăţarea limbii române au dreptul să fie ajutaţi de cadrele didactice şi să o aprofundeze, în programe de studiu individual.