Un scuar din Centrul Civic din Oradea a căpătat culoare, vineri, după ce aproximativ 5.600 de flori au fost plantate, în apropierea stației de tramvai din dreptul statuii lui Emanuil Gojdu. Grădinarii au fost angajații Primăriei, care au participat voluntar la această acțiune organizată de Compartimentul Protecția Mediului din cadrul Direcției Tehnice.

Evenimentul a reunit funcționari din mai multe direcții ale administrației locale, printre care Direcția Tehnică, Direcția Economică și Direcția de Asistență Socială Oradea. Împreună, aceștia au reușit să transforme un perimetru urban neamenajat până acum într-un spațiu plin de culoare și verdeață.

Printre voluntari s-au numărat și viceprimarul Oradiei, Teofil Filimon, directorul tehnic al Primăriei, Sebastian Marchiș, și directoarea adjunctă a Direcției Tehnice, Adina Popa.

sursa foto: Primăria Oradea

„Acțiunea are atât un rol estetic, cât și simbolic, demonstrând implicarea administrației locale în întreținerea și înfrumusețarea spațiului public”, au transmis reprezentanții Primăriei.

Printre speciile plantate se numără petunii, verbena, crăițe, gazania, canna, salvia și cineraria, care vor înflori pe tot parcursul sezonului cald, îmbogățind vizual o zonă intens circulată a orașului.

Florile au fost furnizate de firma Dumigardener SRL, iar întreținerea lor va fi asigurată de operatorul de salubritate RER Vest.

sursa foto: Primăria Oradea

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!