60 de imigranţi, toţi bărbaţi, au fost prinşi în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timp ce intrau ilegal în România. Aceştia au fost reperaţi în apropiere de frontieră, în raza localităţii Comloşu Mic, din judeţul Timiş.

Potrivit Digi24.ro, bărbaţii urmau să intre ilegal în România din Serbia, în jurul orei 1.45, fiind reperaţi cu ajutorul sistemului cu termoviziune.

"Mai multe patrule au intervenit, grupul fiind interceptat în apropierea frontierei pe direcţia localităţii Comloşu Mic", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Timiş, Roxana Costache.

Potrivit sursei citate, imigranţii provin din Pakistan, Afganistan, Irak, Somalia şi Maroc şi au fost duşi la sediul Poliţiei de Frontieră din Jimbolia pentru cercetări.

Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, le-a declarat jurnaliştilor că aceştia "vor fi relocaţi la centrul de imigrări din Timişoara unde sunt aşteptaţi omologii din Serbia pentru relocarea lor în Serbia". "Nu avem intenţia de a-i plasa în centrele noastre din judeţul Timiş, eventual, din câte am fost informat, vor fi transportaţi la Arad la acel centru de refugiaţi. (...)  Din câte am înţeles, frontiera s-a închis, au triplat efectivul poliţiştilor de frontieră şi lumea este în alertă", a mai spus Mircea Băcală.

Cei 60 de bărbaţi au urmat traseul Grecia - Macedonia - Serbia, cel mai probabil scopul lor fiind de a ajunge în Germania. Un motiv pentru care au ales România ca ţară de tranzit ar fi acela că Ungaria a construit anul trecut un gard la graniţa cu Serbia, mai scrie Digi24.ro.