„Pentru judeţul Bihor au fost ridicate 1.100 tichete valorice, iar 600 de maşini sunt casate sau au fost casate", a afirmat Borbely, într-o vizită făcută joi după amiază, la firma Remat Invest, de pe calea Borşului, care e implicată în programul Rabla.

Ministrul Mediului a mai afirmat că motivul succesului programului Rabla este faptul că tichetele valorice se pot transmite altora, în cazul în care solicitantul nu doreşte sau nu îşi permite să îşi cumpere o maşină. „Cine preia aceste tichete trebuie să aibă grijă, pentru că tichetele nu au valabilitate dacă nu sunt celelalte documente ataşate, care atestă proprietatea şi predarea proprietăţii, casarea la Remat şi radierea din circulaţie. Trebuie predate la dealer la cumpărarea maşinii", a atenţionat ministrul.

Pe de altă parte, Borbely a spus că, din cauză că într-o tranşă sunt alocate câte 100 de vouchere pentru fiecare punct de lucru, în unele societăţi din Bihor, precum cel de pe Calea Borşului, aceste cupoane nu sunt de ajuns şi există oameni înscrişi pe listele de aşteptare. Altele, însă, care sunt mai puţin cunoscute, duc lipsă de clienţi.

Directorul general al Remat Invest, Ovidiu Crişan, consideră că sistemul de acordare a tichetelor este defectuos. „Fiecare punct de lucru primeşte câte 100 de tichete valorice de 3.800 lei, iar când se termină trebuie să mergem după altele 100 la Bucureşti. Mergem şi de câte două ori pe săptămână. Prima oară se dau pe bază de cerere, iar când mergi a doua oară trebuie să dovedeşti că ai dat cel puţin 80% din primele", susţine Crişan.

La solicitarea acestuia, Borbely a promis că va interveni la directorul Agenţiei Naţionale a Fondului de Mediu să suplimenteze numărul de vouchere transmise către firmele implicate în program într-o tranşă, de la 100, la 200, dacă acestea dovedesc că au mulţi oameni pe listele de aşteptare.