Angajatorii din Bihor mai au la dispoziție luna decembrie ca să se înroleze în REGES Online, noul sistem de evidență a salariaților, a anunțat, miercuri, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor. Inițial, REGES Online trebuia să fie obligatoriu de la 1 octombrie 2025, dar termenul a fost decalat.

„Din situația depunerilor în REGES Online a reieșit faptul că, până la data de prezentei, la nivelul județului Bihor, procentul celor care s-au înrolat în noul sistem este de aproximativ 73%”, a informat ITM Bihor.

Din 1 ianuarie 2026, aplicația REVISAL nu va mai fi disponibilă, toate raportările vor trebui făcute exclusiv în noua platformă.

Neînregistrarea în REGES se va sancționa cu amendă între 15.000 și 20.000 de lei.

Cum se face înregistrarea în REGES

Autorizarea accesului unui angajator la REGES se face automat, dacă solicitarea este realizată de reprezentanții legali ai angajatorilor, înregistrați la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Pentru angajatorii neînregistrați la Registrul Comerțului, reprezentantul legal trebuie să încarce în portal, semnate digital, următoarele documente: hotărârea judecătorească de înființare sau alt act constitutiv, certificatul de înregistrare fiscală și documentul care dovedește calitatea de reprezentant legal a solicitantului (asociație, fundație, etc).

Pentru împuterniciții angajatorilor cu capital privat, documentele care trebuie încărcate în platformă sunt: certificatul de înregistrare la ONRC sau certificatul de înregistrare fiscală, hotărârea judecătorească de înființare sau alt act constitutiv, respectiv împuternicirea notarială pentru solicitant sau, după caz, contractul de prestări servicii/actul adițional, care atestă obligația prestatorului, prin reprezentantul său legal, de a crea contul de acces al angajatorului în Registru.

În cazul angajatorilor cu capital de stat, persoana împuternicită trebuie să încarce în REGES actul constitutiv, documentul care atestă calitatea de reprezentant legal, certificatul de înregistrare fiscală, împuternicire semnată digital de reprezentantul legal sau împuternicire notarială pentru solicitant.

Pentru reprezentanții legali și împuterniciții angajatorilor prevăzuți de Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, autorizarea tot se face prin încărcarea în portal, semnate digital, a următoarelor documente: documentul care atestă calitatea de reprezentant legal, certificatul de înregistrare fiscală, actul administrativ (semnat digital de reprezentantul legal) prin care este desemnat împuternicitul.

Noutăți față de REVISAL

Spre deosebire de aplicația REVISAL, încă în uz, în REGES Online angajatorii vor trebui să declare și detalii privind angajații cu dizabilități (gradul de handicap, tipul, durata certificatului de încadrare), să precizeze dacă locul de muncă este unul fix sau mobil, să evidențieze durata și repartizarea timpului de muncă pentru toate contractele individuale de muncă, nu doar pentru cele cu timp parțial, să declare suspendarea raportului de muncă ca efect a concediilor medicale (termenul fiind de cel mult trei zile lucrătoare de la data înregistrării la angajator a certificatului medical).

De asemenea, platforma permite angajatorului care a preluat lucrători prin detașare să aibă accesul la datele din contract și să actualizeze aceste date, în cazul în care pe durata detașării apar modificări cu privire la locul muncii (fix sau mobil), a timpului de muncă și/sau repartizării acestuia și a salariului.

Totodată, în platforma REGES Online, angajații și foștii angajați vor avea acces online securizat la propriul istoric profesional și vor putea descărca extrase oficiale din Registru, urmând să primească notificări la fiecare modificare pe care angajatorul o face la propriul raport de muncă.

„Platforma REGES Online, care va înlocui în mod definitiv actualul REVISAL, este ușor de accesat și de utilizat, respectă toate cerințele legale privind protecția datelor cu caracter personal și va aduce mai multă transparență în relațiile de muncă prin introducerea unor date suplimentare și oferirea pentru angajați a accesului direct în aplicație”, a mai transmis ITM.

Tutoriale pe YouTube

Pe lângă amenzile pentru neînregistrarea în REGES Online, angajatorii mai trebuie să se aștepte la amenzi între 5.000 și 10.000 de lei, dacă nu completează toate elementele contractelor individuale de muncă active la data înrolării în noul sistem, sau între 3.000 și 5.000 de lei pentru raportarea întârziată a certificatelor medicale sau suspendărilor.

Inspecția Muncii a publicat și mai multe tutoriale video pentru autentificarea sau utilizarea platformei REGES Online, disponibile pe un canal de YouTube dedicat.

De asemenea, există o adresă de e-mail dedicată unde se pot cere informații pentru angajatori ([email protected]) și una unde salariații pot solicita sprijin ([email protected]).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!