Foto Clubul Varadinum din Oradea marchează 9 ani de existență printr-o expoziție aniversară cu 70 de fotografii, expuse în premieră. Vernisajul „Varadinum – 9 ani” va avea loc sâmbătă, 4 iulie, de la ora 18, la Ovi D. Pop Art Photo Gallery, din Era Shopping Park, unde toți participanții sunt invitați și la o fotografie de grup.
Pe simeze vor fi lucrări semnate de 40 de membri ai fotoclubului, din Oradea, din alte orașe ale țării, dar și din Ungaria și Dubai: Adela Lia Rusu, Adriana Ceaușescu, Andrei Bundaș, Antal Istvan, Bögölyné Molnár Szilvia, Budahazy Lilia, Bianca Baidoc, Carla Florescu, Cătălin Arcu, Claudia Koblicica, Claudiu Guraliuc, Constantin Lazăr, Adrian Cheregi, Iosip Tunde, Ica Bacter, Dan Kamner, Eduard Suciu, Erika Berdan, Eva Kenez, Iuliana Pașca, Jozsef Ban, Kinda Botond, Lila Csurka, Plaino Marian, Mariana Scubli, Megyesi Ildi, Mircea Apostol, Mirel Sabău, Mohammed Arfan Asif, Ovidiu Bar, Paula Romocea, Popa Kornel, Adelina Șora, Raul Ghiman, Szilvia Kalovics, Kupas Roland, Vasile Sârb, Viezer Iosif, Viorel Serfezi, Ovi D. Pop.
Expoziția reunește portrete creative și conceptuale, peisaje, fotografii de stradă, imagini din natură, macrofotografie și instantanee surprinse la evenimente sportive.

În cadrul evenimentului vor expune și vor primi diplome și absolvenții cursului acreditat de fotografie, clasa Ovi D. Pop. Evenimentul va fi completat de o degustare de vinuri oferită de Crama Bekesi.
Varadinum Foto Club din Oradea, a fost inființat de către fotografii Adela Rusu și Ovi D. Pop, iar în cei 9 ani de activitate, Varadinum Foto Club a ajuns la 97 de membri și a devenit una dintre cele mai active comunități fotografice din țară. Membrii săi au participat la saloane internaționale și expoziții în România, Ungaria, China, Croația, India și Turcia, iar clubul are în palmares titluri precum Campioana României în 2022 și Campioana Ungariei în 2023, precum și distincții „Best Club” la competiții internaționale.