Ziua de luni, prima în care se pot depune candidaturile pentru alegerea noului rector al Universităţii din Oradea, a adus şi anunţul privind cel dintâi universitar care îşi face publică intenţia de a ocupa această funcţie pentru care, în premieră, vor vota nu doar membrii Senatului Universităţii, ci toate cadrele didactice şi reprezentanţii aleşi ai studenţilor: liderul Sindicatului Corpul Profesional Univeristar, profesorul Gheorghe Ionescu, de la Facultatea de Arhitectură şi Construcţii.

Pentru schimbare

Gheorghe Ionescu spune că, dacă va fi ales, va demonstra mai multă transparenţă în exercitatea funcţiei decât actualul ei ocupant, Cornel Antal, va stimula profesionalismul tuturor cadrelor didactice şi va lucra în echipă pentru a conduce instituţia. "Acum e secretomanie, nimic nu se face la vedere", a spus Ionescu, într-o declaraţie dată luni BIHOREANULUI.

Profesorul a punctat, de asemenea, că "excelenţa va fi promovată, vor fi sprijiniţi tinerii şefi de lucrări în tipărirea cărţilor cu subvenţii de la Universitate, iar cei care au vizibilitate internaţională vor fi promovaţi, şi nu ascunşi".

Ionescu recunoaşte că îşi doreşte funcţia de rector pentru că din această poziţie poate face mai multe pentru Universitate decât din cea de lider sindical pe care o deţine încă de la înfiinţarea instituţiei. "Trebuie să recunoaştem cu durere că mişcarea sindicală nu mai are forţă", zice el.

Probleme de familie

Gheorghe Ionescu a înfiinţat, în 1999, Sindicatul Universităţii din Oradea, tot de atunci fiind şi liderul sindical. De asemenea, este vicepreşedinte al sindicatului Alma Mater la nivel naţional.

Profesor universitar catedra Construcţii a Facultăţii de Arhitectură şi Construcţii, Ionescu a fost câţiva ani şi prodecan al acestei facultăţi.

Până în 1995, când a devenit angajat al Universităţii, a lucrat ca administrator al unei firme de proiectare şi execuţie în construcţii, ca inginer la Oficiul Judeţean de Turism Bihor, la Combinatul de prelucrare a lemnului Alfa şi la Combinatul pentru Lianţi şi Azbociment din Aleşd.

Dacă va fi ales rector, Ionescu va intra în incompatibilitate şi va avea 15 zile la dispoziţie pentru a alege între această poziţie şi cea de lider sindical.

Până în prezent, Gheorghe Ionescu, remarcat în ultimii ani ca unul din cei mai consecvenţi critici ai actualului rector Cornel Antal, este singurul care şi-a anunţat candidatura.

Pe de altă parte, la fel ca alte cadre didactice de rang superior, între care şi Antal, Ionescu poartă povara faptului că a făcut parte din "echipa" fostului rector Teodor Maghiar, dar şi una personală, din cauză că soţia sa, Daniela Ionescu, fostă decăniţă la Facultatea de Textile şi Pielărie, a fost ofiţer SRI, iar ulterior a fost acuzată şi condamnată pentru plagiat.

Antal, în stand-by

Pe de altă parte, şi actualul rector Cornel Antal îşi doreşte să candideze pentru încă un mandat, dar spune că deocamdată nu ştie dacă noua Lege a Educaţiei îi permite acest lucru, dat fiind că el a mai avut un mandat în perioada 2007-2008 (după demisia lui Doru Maghiar, forţat de anchetarea sa de către DNA, alături de tatăl său), iar printr-un nou mandat ar deţine funcţia mai mult de opt ani, lucru interzis prin lege.

De altfel, la finele anului trecut, Antal a declarat BIHOREANULUI că a cerut "un punct de vedere" conducerii Ministerului Educaţiei, iar acum aşteaptă un răspuns lămuritor.

Cornel Antal a făcut şi el parte din conducerea Universităţii pe vremea lui Teodor Maghiar, fiind unul dintre oamenii de încredere ai acestuia, ca şef al Centrului de Geotermalism, după alegerea sa ca rector fiind acuzat că şi-a folosit şi el funcţia în interese personale. Concret, în 2010, când soţia sa, Liana Antal, conferenţiar la Facultatea de Medicină, a fost schimbată de la şefia Maternităţii, s-a amestecat în conflictul dintre noua conducere a spitalului şi medicii universitari în fruntea cărora se afla consoarta împreună cu profesorul Doru Crăiuţ.

Potrivit unor surse din cadrul Universităţii, dacă Antal nu va putea candida, actualii şefi ai instituţiei îl vor susţine pe decanul Facultăţii de Inginerie Managerială şi Tehnologică, Constantin Bungău.