Împuternicit până acum la comanda Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, colonelul Sorin Caba a fost numit inspector şef al instituţiei.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de ISU Crişana, pe 1 iunie 2017 inspectorul general al IGSU a emis ordinul prin care Caba este numit inspector şef, după ce colonelul a câştigat concursul anume organizat de IGSU pe 25 mai.

La competiţie a mai participat şi prim-adjunctul ISU Crişana, colonelul Alin Nemeş. Concursul a constat într-o singură probă, un interviu pe teme profesionale, la care Caba a fost admis cu nota 7,32, în timp ce Nemeş a picat. Drept urmare, Caba a şi promovat concursul.

"Până la această dată, colonel Caba Sorin Mihai a deţinut funcţii de execuţie şi de conducere în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana", parcursul profesional în cadrul instituţiei pompierilor bihoreni pornind de la Ofiţer 1 şi Ofiţer specialist II - prevenirea situaţiilor de urgenţă şi continuând cu funcţia de  împuternicit prim – adjunct şi ulterior, prim – adjunct al inspectorului şef, iar în intervalul 2012 - 2013, respectiv în perioada 01.12.2016 – 01.06.2017  a fost împuternicit să asigure comanda inspectoratului", se arată în comunicatul ISU Crişana.

Caba este căsătorit şi are doi copii. De profesie ofiţer, absolvent al Institutului Militar de Radiolocaţie "Avram Iancu" din Braşov, a urmat şi cursurile universitare la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Tehnice Cluj Napoca, cursurile de master la Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universitaţii Oradea şi cursurile postuniversitare la Facultatea de Instalaţii a Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti.

Noul şef al ISU Crişana şi-a început cariera militară în structurile Ministerului Apărării Naţionale în 1996, iar din 2007 lucrează la ISU Crişana.

Caba a fost numit la comanda unităţii în decembrie 2016, după ce fostul inspector şef Ioan Baş s-a pensionat şi a trecut în rezervă.