UDMR-istul Bimbó Szuhai Tibor a câştigat definitiv procesul cu Administraţia Domeniului Public Oradea şi poate redeveni şef la Grădina Zoologică.
Între gunoaie, Aeroport şi Zoo
Hotărârea definitivă a judecătorilor Curţii de Apel Oradea, pronunţată luni, arată că respinge recursul ADP şi păstrează în totalitate sentinţa dată la Judecătoria Oradea, prin care s-a dispus anularea deciziei directorului general al ADP Oradea din 17 august 2017, când i s-a desfăcut, din motive disciplinare, contractul individual de muncă.
Totodată, ADP Oradea trebuie să-i plătească lui Bimbó şi salariile pe care le-ar fi încasat în ultimii doi ani, de când a fost dat afară, dar şi cheltuieli de judecată în cuantum de 7.140 lei.
BIHOREANUL a încercat să afle de la Bimbó dacă se va reîntoarce la ADP, dar acesta nu a răspuns apelului telefonic. Directorul ADP Oradea, Liviu Andrica, a precizat însă că hotărârea va fi respectată, dar deocamdată nici nu ştia că a fost pronunţată. "Domnul Bimbó nu ne-a contactat încă. Nici hotărârea nu a fost comunicată", a declarat Andrica pentru BIHOREANUL.
Rămâne de văzut dacă UDMR-istul va prefera să redevină şef la Zoo sau îşi va păstra job-urile obţinute între timp. El este director executiv adjunct la ADI Ecolect Group şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Oradea.
Zoo la pământ
Bimbó a fost dat afară de la ADP în vara anului 2016, după ce a fost cercetat de comisia disciplinară a societăţii. Decizia a venit la doar câteva zile după ce BIHOREANUL a publicat un articol în care arăta că Grădina Zoologică, extinsă şi refăcută în 2013, arăta într-o stare deplorabilă, ţarcurile având garduri rupte, vitrine crăpate şi tencuieli căzute. Mai mult, Zoo nu avea printre angajaţi nici medic veterinar, nici biolog, angajaţi obligatorii, conform legii.
La acea vreme, Bimbó Szuhai s-a apărat arătând că Zoo nu are buget propriu, aşadar el, în calitate de administrator, nu putea comanda lucrările necesare.