Miracol la Paris, unde o fetita de un an si jumatate a scapat teafara si nevatamata dupa ce a cazut de la etajul sapte al blocului in care locuieste cu familia.

Micuta, care fusese lasata de parinti in grija unei surioare de doar patru ani, s-a apropiat periculos de mult de balustrada balconului si s-a prabusit in gol. Caderea fetitei a fost amortizata de prelata unei cafenele, care a propulsat-o apoi drept in bratele unui trecator.

Imediat dupa aceasta, copila a fost transportata la un spital din apropiere, unde medicii au constatat cu surprindere ca nu avea nicio rana. "S-a intamplat sa fiu la locul potrivit, in momentul potrivit", a spus medicul Philippe Benseniot, cel care a prins-o pe fetita in brate.