Parlamentul a respins, luni, cea de-a cincea moțiune de cenzură depusă de parlamentarii opoziției împotriva Guvernului Bolojan, după ce a primit doar 139 de voturi pentru, în condițiile în care erau necesare 232 de voturi pentru demitere. Premierul Ilie Bolojan a avut un discurs neobișnuit de tăios la adresa opoziției. Făcând referire la un citat din trecut, el a spus că „la fel cum frumusețea nu scuză prostituția, nici inteligența nu scuză lipsa de caracter”, reproșându-le celor care au depus moțiunea că, oricâte cunoștințe economice ar avea, ele „nu scuză tupeul și combinația de minciuni, în așa fel încât lucruri care sunt făcute corect să fie prezentate total fals”.

Dezbaterea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, depusă de extremiștii de la PACE și AUR, a avut loc luni, de la ora 14, când Senatul și Camera Deputaților s-au reunit în ședință comună pentru dezbatere și vot.

În sala Parlamentului au fost prezenți 368 de parlamentari din 463, iar aleșii puterii au rămas în bănci și nu au votat.

În total, au fost 141 de voturi valabil exprimate, dintre care 2 au fost împotrivă.

Motivele moțiunii de cenzură

În moțiune s-a cerut demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, pe motiv că „a demonstrat incapacitatea de a gestiona finanţele, sănătatea, educaţia, protecţia socială, justiţia şi administraţia publică - toate domeniile vitale care definesc viaţa unui popor liber şi demn”.

„Cetăţenii plătesc preţul, iar Guvernul continuă să confunde austeritatea cu eficienţa, iar shopping-ul extern cu dezvoltarea naţională. România nu mai poate tolera această combinaţie toxică de incompetenţă şi indiferenţă. Prin urmare, solicităm Parlamentului să ia act de eşecul Guvernului şi să adopte măsurile constituţionale corespunzătoare - mai precis, demiterea Cabinetului Bolojan. Poporul român merită mai mult decât promisiuni goale şi politici care îl sărăcesc. Merită un guvern care serveşte interesele naţionale, nu pe cele ale comodităţii politice sau ale afacerilor comandate de interese străine (…)”, se arată, între altele, în textul moţiunii de cenzură, citat de HotNews.ro.

Bolojan: Semnatarii moțiunii livrează doar haos

În discursul său, premierul Ilie Bolojan a reiterat că și-a preluat mandatul în urmă cu 6 luni, într‐un moment dificil, punctând principalele demersuri dar și reușite de până acum.

„Am anunțat trei direcții principale: ordine în finanțe, bună guvernare și respect pentru cetățeni. Cred că pașii făcuți, care au fost și cei mai grei, au pus țara pe direcția cea bună. Am evitat cel mai rău scenariu prin măsuri care au reușit să echilibreze economia. Aceste măsuri au presupus sacrificii din partea românilor, cărora le mulțumesc. Veniturile au crescut cu peste 12% față de anul precedent. Pentru prima dată, în octombrie România s-a împrumutat la dobânzi sub cele din ultimul an, dovadă că revine încrederea investitorilor. Pentru că am început să facem ordine în finanțe, anul viitor nu vor mai exista creșteri de taxe și impozite”, a spus Bolojan, potrivit sursei citate.

Fiind, deja, la a cincea moțiune de cenzură împotriva guvernului său, prim-ministrul liberal a spus că a intrat deja „în rutina” acestor moțiuni de cenzură care „urmează toate același tipar”, vizând doar „un exercițiu politic”. „Livrează doar haos și scandal. Nu înțeleg ce alternativă propun semnatarii moțiunii. Ar fi trebuit să lăsăm România în criză?  Ar fi trebuit să continuăm cu cheltuielile și să adâncim deficitul? Ar trebui să nu investim în apărare și să lăsăm România vulnerabilă? Moțiunea arată faptul că semnatarii nu înțeleg contextul economic, social și geopolitic în care ne aflăm. Sau se fac că nu înțeleg. Ni se spune să reducem deficitul, dar să nu tăiem cheltuielile”, a mai spus Bolojan.

Acesta a subliniat și că semnatarii moțiunii pretind că susțin România și pe români, dar de fapt „se folosesc de greutățile și suferințele oamenilor” pentru a câștiga capital politic.

„Am un mesaj pentru semnatarii moțiunii: v-ați opus la fiecare proiect de restructurare, v-ați opus măsurilor care să facă ordine în finanțe și să echilibreze bugetul, v-ați opus măsurilor de reformă fiscală, v-ați opus autorizării doborârii dronelor care intră în spațiul nostru aerian. Mi se pare periculoasă maniera în care vă raportați la apărarea țării noastre”, a arătat el.

Acuze peste acuze

A fost o ședință cu cuvinte grele și cu nervii întinși la maxim, relatează presa centrală.


Inquam Photos / George Călin

Inițiatorii demersului s-au prezentat cu mingi de fotbal în plenul ședinței, spunând că în acest fel pasează problema la PSD, așteptând de la partenerii liberalilor să preia inițiativa și, deci, să se descotorosească de cei din urmă din coaliția de guvernare.

George Simion a urcat la tribună cu o fotografie cu Monica Hunyadi, o tânără implicată în scandalul zborurilor Nordis, considerată apropiată a liderului PSD Sorin Grindeanu, care a fost numită în conducerea Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZ) SA. El a stat 2 minute cu poza la pupitru fără a rosti vreun cuvânt, a mai precizat HotNews.

„La CFR Electrificare, la companii care se ocupă de apele române, la siguranța feroviară, în loc să scăpați de asemenea paraziți din CA-urile statului, dumneavoastră mențineți astfel de personaje. În loc să propuneți tăierea tuturor sinecurilor, în loc să vă țină PSD încă 6 luni la guvernare în care dumneavoastră falimentați România, poate economisim timp. Dați-vă demisia domnule Bolojan, dacă nu sunteți în stare”, a spus în discursul său George Simion.

„Citind textul moțiunii, îmi dau seama că moțiunea nu este despre guvernare, ci despre zgomot. În această moțiune, AUR nu oferă soluție la nicio problemă pe care o critică. Se demonstrează că cei care urlă mai tare sunt cei care o fac pentru că nu sunt în stare de altceva”, a declarat USR-istul Radu Miriță, potrivit G4Media.ro.

Bolojan acuză tupeu și combinație de minciuni

Înainte de votul cu bile, premierul Ilie Bolojan a revenit la pupitru pentru ultimul cuvânt, unul și mai dur.

„Nu aș fi venit la cuvânt dacă printr-o intervenție anterioară nu mi-aș fi adus aminte de o replică în Parlamentul antebelic al României, care cumva se potrivește cu luările de cuvânt de mai înainte. Unui vorbitor, altfel bun, care din vorbe a schimbat în totalitate o prezentare, un alt vorbitor, Petre Carp, i-a dat o replică bună: «La fel cum frumusețea nu scuză prostituția, nici inteligența nu scuză lipsa de caracter». Puteți să aveți cunoștințe economice, dar asta nu scuză tupeul și combinația de minciuni, în așa fel încât lucruri care sunt făcute corect să fie prezentate total fals. Vă asigur că nu voi minți cetățenii români cât timp sunt pe această funcție”, a spus Bolojan, dând asigurări că „acest guvern va face ceea ce trebuie pentru țara noastră” și că are „deplina convingere că ceea ce am decis în ce privește resursele noastre am făcut-o în mod corect și cinstit pentru țara noastră”.

Pe de altă parte, tot luni, Parlamente dezbate și moțiunea simplă depusă împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, unde se așteaptă ca și PSD să voteze. De precizat însă că, indiferent dacă moțiunea va trece sau nu, rezultatul acesteia nu are caracter obligatoriu.

Detalii, în articolul „Moțiunea simplă împotriva ministrei Mediului, adoptată în Senat. Diana Buzoianu: „o moțiune bambilici cerută de PSD și livrată de AUR și SOS”

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!