Motivele pentru care Marius Dumiter, de 32 de ani, a dat foc casei tatălui său au rămas o necunoscută pentru pompieri. La fel şi cauza pentru care bărbatul a murit carbonizat în aceeaşi casă.

Joi, în jurul orelor amiezii, când pompierii şi medicii din cadrul Staţiei Aleşd au ajuns în Remeţi pentru stingerea incendiului, mansarda era în flăcări, iar echipajele n-au mai avut ce face pentru a salva viaţa omului.

Focul fusese pus chiar de el în mansarda casei, unde a şi murit în flăcări. E foarte posibil ca, după ce a pus focul, acesta să se fi înteţit, iar bărbatul să nu mai fi apucat să iasă.

Părinţii lui Dumiter se aflau şi ei în casă, însă au scăpat din incendiu fără arsuri. Totuşi, medicii le-au acordat îngrijiri pentru că se aflau în stare de şoc.