Cea de-a doua zi în care e deschis publicului a adus şi mai mulţi clienţi pentru Aquaparkul Nymphaea.

"Aquaparkul şi-a atins capacitatea maximă, de 1.800 de persoane, în jurul orei 15.10. Sistemul s-a oprit automat, aşteptăm să iasă lumea, afară sunt, la coadă, cam 50 de oameni. Pe măsură ce oamenii ies, se vor elibera locurile şi aşteptăm să intre alţii", a declarat duminică pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al Administraţiei Domeniului Public, Florin Alexandru.

Potrivit acestuia, sistemul opreşte eliberarea de bilete automat când se atinge capacitatea maximă şi se deblochează tot automat, pe măsură ce se eliberează locurile din aquapark, în ciuda vociferărilor oamenilor, supăraţi că nu mai pot intra la scaldă.

De altfel, aquaparkul a fost luat cu asalt încă de dimineaţă, când sute de oameni s-au aşezat la coadă pentru a intra la bălăceală. În timp ce sâmbătă, timpii de aşteptare erau între 10-20 de minute, duminică, cei care au dorit să intre în aquapark au stat între 10 şi 55 de minute!

Aquaparkul Nymphaea s-a deschis pentru public sâmbătă, când, în total, au intrat 1907 persoane. 

Orarul de funcţionare este între orele 10 şi 22, iar toboganele funcţionează între orele 11 şi 20 afară, respectiv între 11 şi 21 în interior.

3 ore pentru un adult în aquapark costă 25 lei, 5 ore (între 17 şi 22) - 30 lei, iar 12 ore (10-22) - 50 lei. Pentru elevi şi pensionari, pentru aceleaşi intervale, preţurile sunt de 20 lei, 25 lei, respectiv 40 lei. Copiii între 3 şi 14 ani plătesc 12 lei/3 ore, 15 lei/5 ore, 25 lei/toată ziua, iar bebeluşii au intrarea gratuită. O familie cu doi adulţi şi doi copii (până la 14 ani) beneficiază de un preţ de 125 lei pe toată ziua, în timp ce un adult cu doi copii plăteşte 85 lei.

Citiţi pe această temă articolul În sfârşit s-a deschis! Orădenii au stat la coadă să intre în Aquapark-ul Nymphaea (FOTO / VIDEO)