BIHOREANUL a ales vineri, cu ajutorul portalului random.org, primul câştigător al concursului cu bilete la spectacolele Teatrului Regina Maria, lansat săptămâna aceasta pe pagina noastră de Facebook.

Câştigătoarea unei invitaţii duble la spectacolul "Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas", care se va juca sâmbătă, de la ora 19, la Sala Mare, este Mihaela Kirei. Ea îşi poate ridica premiul prezentând cartea de identitate la agenţia de bilete a Teatrului Regina Maria, vineri, până la ora 19, respectiv sâmbătă între orele 10 şi 13.

Regizat de Bobi Pricop, spectacolul "Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas" este montat după piesa cu acelaşi nume a dramaturgului englez Dennis Kelly, care urmăreşte întreaga viaţă a personajului principal - interpretat de Richard Balint - de când e tânăr până la sfârşitul vieţii, arătându-i transformarea dintr-un om "nepătat" într-unul fără principii. 

Pe de altă parte, cititorii BIHOREANULUI se mai pot înscrie într-un alt concurs lansat tot pe pagina de Facebook, însă al cărui premiu este o invitaţie dublă la comedia "Căsătoria", care se va juca marţi, tot la Sala Mare.

UPDATE:

În urma extragerii prin portalul random.org, câştigătoarea unei invitaţii duble la spectacolul "Căsătoria", de marţi, 7 aprilie, este Delia Savu.