Povestea antreprenorului american de succes Freddie Figgers, fondatorul Figgers Communication, a început lângă un tomberon, după cum informează BBC într-un material dedicat acestuia, citat de Digi24. La două zile după ce s-a născut, a fost abandonat de mamă la gunoi, dar a avut norocul să ajungă într-o familie iubitoare.
Azi, la 31 de ani, Freddie are mai multe invenţii medicale în sfera tehnologiei, care l-au făcut milionar. „Nu lăsa împrejurările să decidă cine eşti”, este sfatul lui.
Freddie a aflat că este adoptat când avea 8 ani şi l-a întrebat pe tatăl său, Nathan, despre momentul naşterii sale. „Mi-a spus: Uite, o să fiu direct, Fred. Mama ta biologică te-a aruncat, iar eu şi Betty Mae (mama adoptivă, n.r.), nu am vrut să te luăm în asistenţă maternală şi te-am adoptat, iar tu eşti fiul meu”, îşi aminteşte el.
Cei doi părinţi adoptivi au crescut mai mulţi copii în asistenţa maternală, dar doar pe Freddie au decis să-l adopte. Ei locuiau într-o comunitate extrem de mică din Florida şi aveau 50 de ani când Freddie s-a născut.
Părinţii lui adoptivi i-au sprijinit pasiunea pentru computere şi l-au inspirat. Pentru că în Florida rurală oamenii aveau probleme cu semnalul de telefon şi foloseau încă internet prin dial-up, Freddie şi-a înfiinţat propria companie de telecom, devenind cel mai tânăr proprietar din domeniu, dar şi singurul afroamerican.
Datorită tatălui său, tânărul a inventat şi primul produs profitabil. Când Nathan s-a îmbolnăvit de Alzheimer şi a început să dispară de acasă, Figgers a creat un dispozitiv de urmărire prin GPS plasat în talpa pantofilor. După ce Nathan a murit, tânărul a reuşit să-şi vândă invenţia cu 2,2 milioane de dolari.
Tot după o experienţă personală, când o rudă a murit în urma unei come diabetice, Freddie a creat, la 22 de ani, un glucometru care transmitea nivelurile glicemiei către o rudă apropiată, asfel încât familia să poată fi alertată şi să poată chema o ambulanţă.