Referendumul pentru Justiţie convocat de preşedintele Klaus Iohannis a creat emulaţie printre români.

În ciuda unor sceptici, la referendum a fost atins pragul de prezenţă, de 30%, în jurul orei 17.15, potrivit datelor furnizate în timp real de Biroul Electoral Central.

10 minute mai târziu, la ora 17.25, la referendumul pentru Justiţie votaseră în România 5.555.299 de persoane, adică 30,41% din populaţia cu drept de vot.

În Bihor, procentul de prezenţă la referendum era, la aceeaşi oră, de 32,85%, adică 165.054 votanţi.

Pentru ca referendumul să fie validat, trebuie să treacă şi de un alt prag, unul de 25% de voturi valabile raportat la numărul total de alegători cu domiciliul sau reşedinţa în ţară.

Astfel, referendumul va fi validat dacă 4.566.734 de alegători au răspuns fie DA, fie NU.

Prezenţa la europarlamentare la nivel naţional a depăşit 35%.


Potrivit deciziei preşedintelui Klaus Iohannis, întrebările din cadrul referendumului pentru justiţie, la care trebuie să răspundem simplu, prin "da" sau "nu" sunt următoarele:

  1. "Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?"
  2. "Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?"