Traseul viitoarei centuri a comunei Sântandrei, care va avea o lungime de 5 kilometri, a fost definitivat, în urma unei vizite în teren a preşedintelui Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan, şi a şefului Direcţiei Tehnice, Filip Cheşeli, împreună cu primarul localităţii, Ioan Mărcuş, şi cu proiectanţii angajaţi de administraţia judeţului, a anunţat, miercuri, CJ Bihor.

Potrivit unui comunicat al acestei instituţii, în luna octombrie a acestui an urmează să fie finalizat proiectul tehnic şi va fi depusă solicitarea pentru finanţare din fonduri europene.

"Scopul nostru este să demarăm procedura de licitaţie cât mai repede, în această iarnă, să semnăm contractul de finanţare europeană în primăvara anului viitor şi să începem efectiv lucrările, în aşa fel încât la finalul anului 2023 să se poată circula pe cele trei centuri din zona metropolitană", transmite preşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan.

CJ Bihor îşi propune ca până la finalul anului 2023 să finalizeze centurile de ocolire a comunelor Oşorhei (5,8 km), Sântandrei (5 km) şi Nojorid (8,4 km).

Pe 29 martie a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru elaborarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de investiţii (D.A.L.I.) pentru lucrarea "Reabilitare DJ767E Oşorhei-Copăcel, sector de la km 1+060 la km 13+760 (L= 12,700 km) judeţul Bihor", şi a proiectului tehnic de execuţie pentru obiectivul "Creşterea accesibilităţii pe drumurile judeţene în Zona Metropolitană Oradea, judeţul Bihor".

Astfel, firma responsabilă de elaborarea documentaţiilor este SC Aduro Ipex SRL, iar valoarea ofertei câştigătoare este de 754.790,40 lei, fără TVA.

Aceste şosele de ocolire a localităţilor din ZMO sunt necesare din cauza traficului intens şi a numărului mare de persoane care lucrează în apropierea municipiului Oradea, din peste 160.000 de locuri de muncă existente din judeţ, 115.000 fiind în Zona Metropolitană.