Consiliul Judeţean Bihor a anunţat, miercuri, că a fost constituită comisia care va gestiona fuziunea Muzeului oraşului Oradea cu Muzeul Ţării Crişurilor, într-o instituţie muzeală nouă ce va avea sediul pe str. Armatei Române nr. 1. Din această comisie nu fac parte actualii manageri ai celor două instituţii, şi anume Angela Lupşea şi Aurel Chiriac.

"Astăzi, 5 mai, a fost constituită comisia care se va ocupa de reorganizarea activităţii muzeale în urma fuziunii dintre Muzeul Ţării Crişurilor şi Muzeul Oraşului Oradea. Aceasta este formată din cinci persoane, trei desemnate de către Preşedintele Consililui Judeţean Bihor şi două persoane propuse de Primarul Muncipiului Oradea", se arată într-o informare transmisă de reprezentanţii CJ Bihor. 

Astfel, Ilie Bolojan i-a selectat să reprezinte Consiliul Judeţean Bihor în comisie pe Felicia Ciupa, directorul economic al Muzeului Ţării Crişurilor, Mihaela Roşan, consilier juridic în cadrul CJ, şi Gabriel Moisa, muzeograf la Muzeul Ţării Crişurilor. Din partea Primăriei Oradea au fost desemnaţi Eduard Florea, director executiv al Direcţiei Economice, şi Ionuţ Ciorba, director adjunct al MoO. 

Conform unui protocol aprobat de consilierii locali şi judeţeni, această comisie va avea mai multe atribuţii. Concret, este vorba despre: identificarea obiectivelor muzeale, a patrimoniului muzeal proprietatea celor două autorităţi publice locale, patrimoniu care va fi gestionat în comun prin noua structură muzeală; identificarea modalităţii legale de reorganizare a activităţilor muzeale într-o singură structură muzeală; formularea unei propuneri de structură organizatorică; identificarea modalităţii de finanţare a noii structuri; analiza modalităţii de gestionare a patrimoniului muzeal aparţinând Muzeului Oraşului Oradea-Complex Cultural; stabilirea etapelor/activităţilor/aprobărilor necesare funcţionării începând cu 1 iulie a activităţilor în cadrul entităţii reoganizate. 

Termenul limită stabilit de CJ Bihor şi Primăria Oradea pentru înfiinţarea noii entităţi juridice, adică a noului muzeu, este 1 iulie 2021. Această fuziune a fost propusă de Ilie Bolojan, cu sprijinul primarului Oradiei, Florin Birta. Şeful CJ Bihor consideră că muzeele din Oradea vor funcţiona nu doar mai eficient, dar vor avea şi mai multe de oferit vizitatorilor, după reorganizare.