Agenţia Judeţeană pentru Ocupare Forţei de Muncă Bihor îi anunţă pe şomerii bihoreni că programul "Prima Chirie" a demarat oficial.

Astfel, şomerii care se angajează într-o localitate aflată de cel puţin 50 de kilometri distanţă de localitatea de domiciliu primesc o primă de relocare neimpozabilă. Aceşti bani se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi reprezintă 75% din cheltuielile lunare de chirie şi utilităţi, dar nu mai mult de 900 de lei.

"Prima de relocare se acordă persoanelor care se încadrează în muncă cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni şi ale căror venituri nete lunare realizate de către acestea, singure sau împreună cu familia, nu depăşesc suma de 5.000 lei. Prima se acordă pentru o perioadă de maxim 36 luni, cu condiţia respectării condiţiilor legale de acordare", se arată într-un comunicat al AJOFM Bihor transmis luni.

Bihorenii care îndeplinesc condiţiile trebuie să depună la AJOFM Bihor documentele necesare, în termen de 60 de zile de la data încadrării în muncă.

Atenţie, însă: pot primi aceşti bani şi şomerii care s-au angajat între 25 ianuarie, data apariţiei legii, şi 6 iunie, data la care au apărut normele metodologice. Pentru aceste persoane, termenul de 60 de zile se scurge din 6 iunie.

Persoanele interesate pot obţine informaţii suplimentare de la sediul AJOFM Bihor din Oradea, Str. Transilvaniei nr. 2, tel: 0259.436.821.