Din cauza ploii, orădenii au trecut, sâmbătă, doar spre seară pe la Târgul Meșterilor Populari, ajuns la a 27-a ediție și organizat în parcul Bălcescu, acolo unde meșteșugari iscusiți din toată țara își prezintă marfa. Printre atracții se numără sculpturi din lemn realizate de un bihorean, ornamente din sticlă, ii și cojoace aduse din Suceava.
Târg de pandemie
Încă de la intrarea în parcul Bălcescu, celor care doresc să intre, li se măsoară temperatura și au la dispoziție dezinfectant. Tarabele sunt așezate la distanță, iar cele de la care se poate cumpăra mâncare gătită pe loc au amplasate și panouri de plexiglas. Și în fața scenei, acolo unde Ansamblul folcloric „Crișana” a susținut un spectacol scaunele erau puse la distanță între ele, unele fiind apropiate de cei care au venit împreună în parc.
Majoritatea persoanelor, circa 50, care se plimbau în parc în jurul orei 19 respectau distanțarea socială, ba chiar unii au rămas și cu masca pe față.
„Oamenii au început să vină numai pe la 18, noi de la 12 suntem aici”, a spus Aurica Aneci din Suceava, care vinde ouă încondeiate, de gâscă sau de lemn, de la 10 lei. Printre meșteșugari se numără și Daniel Ciucanu din Gorj care a venit pentru prima dată la târgul din Oradea. Acesta, alături de tatăl său creează cojoace românești, la prețul de 1.000 de lei, iar soția sa coase ii pe care le vinde cu 600 de lei. „Soția muncește trei săptămâni la una, dar o face cu pasiune”, a spus bărbatul.
Și pentru pofticioși
Aproape de scenă, o familie din Mureș vinde produse din sticlă. Tatăl, Alexandru Rotar, și-a adus și câteva ustensile pentru a putea să-și facă meșteșugul chiar și când stă la masă, ceea ce a atras privirile trecătorilor. Orădenii pot cumpăra de la el scorpioni, îngeri, inele, dar și alte ornamente din sticlă, prețurile fiind între 5 și 80 de lei.
Pe un spațiu mai întins din parc pot fi admirate sculpturile bihoreanului Radu Lazăr. Pasiunea i-a venit în urmă cu 13 ani și de atunci încearcă să realizeze lucrări cât mai ample. La târg a adus 23 de figurine, între care vulturi, lupul dacic și o troiță.
În parcul Bălcescu au mai fost aduse icoane din lemn, împletituri din nuiele, miere de albine dar și plante medicinale. Poftcioșii mai pot găsi turtă dulce începând de la 5 lei, plăcinte la 4,5 lei sau frigărui la 10 lei bucata.
În două ture
Dacă anii trecuți circa 140 de meșteșugari își expuneau produsele la Târgul Meşterilor Populari, acum evenimentul, aflat la a 27-a ediție, a fost împărțit în două, din cauza pandemiei de coronavirus, la ediția din acest sfârșit de săptămână fiind prezenți jumătate din meșterii populari. Orădenii îl pot vizita și dumincă, între orele 9 și 19.
Weekend-ul viitor, la cea de-a doua parte a târgului, vor fi prezenţi meşteri care vor expune obiecte din lemn, piele, pictură naivă, împletituri din papură şi nuiele, instrumente muzicale și măşti. Târgul Meşterilor Populari este organizat de Muzeul Ţării Crişurilor şi Consiliul Judeţean Bihor în parteneriat cu Asociaţia "Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor".
â