Iubitorii de produse artizanele create cu pricepere de meşteri populari ori cei care se află în căutarea unui cadou inedit trebuie să ajungă în acest weekend în curtea Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, unde au venit peste 100 de astfel de producători din întreaga ţară, pentru a-şi vinde creaţiile.

Ii, cojoace şi viori

Spre deosebire de anii anteriori, când meșterii se adunau în Parcul Bălcescu din vecinătate, aflat acum în reabilitare, anul acesta și-au expus produsele în curtea Muzeului Țării Crișurilor.

La fel ca în edițiile precedente, la târg se găsesc standuri cu ii, cojoace şi alte creaţii vestimentare populare. Preţurile iilor au crescut, ale celor cu motive tradiţionale începând de la 600 lei.

Printre vânzători se numără şi Veturia Suciu (în imaginea principală) din judeţul Cluj, în vârstă de 92 de ani, care a învăţat să coase încă de când era copilă, de la mama ei.

"Îmi place să vin aici an de an. Oamenii sunt calzi, primitori, ne simţim bine şi facem şi vânzare", a povestit ea pentru BIHOREANUL.

Vizitatorii mai pot găsi şi o mulţime de produse de lut, precum oale, ulcioare sau căni produse de olarii din Bihor, precum Petru Hasas din Vadu Crişului, sau de alţi meşteri din ţară.

La târg a ajuns şi Gheorghe Ciuncanu, un meşter popular din judeţul Gorj, cunoscut la nivel naţional pentru cojoacele sale. La unul singur lucrează timp de o lună, cea mai dificilă etapă fiind brodatul.

Un meşter prezent la târg şi apreciat în Bihor este highighişul Marius Mihuţ, care a adus mai multe viori cu goarnă realizate de el, pe care le vinde cu 1.500 euro.

Leacuri de la natură

Ca de obicei, la Târg doritorii pot găsi şi delicatese precum miere, sirop de cătină sau ceaiuri medicinale, dar şi turtă dulce, al cărei preţ porneşte de la 4 lei.

O familie din Poienii de Jos din Bihor a adus mai multe tincturi, siropuri şi creme preparate chiar de membrii acesteia din diferite ierburi, precum leurdă, brusture, gălbenele ori drăgaică, iar preţurile variază între 20 şi 50 lei.

De asemenea, organizatorii au amenajat, în spatele Muzeului, şi o zonă unde se vând diverse preparate din carne precum mici şi cârnăciori, dar şi răcoritoare.

Tot acolo a fost amplasată şi o scenă unde vor avea loc mai multe spectacole folclorice.

Târgul va continua şi sâmbătă, de la ora 9 la 20, şi duminică, între orele 9 şi 19.

Evenimentul este organizat de Muzeul Ţării Crişurilor, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Centrul de Cultură al Judeţului Bihor, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor, Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Oradea şi Asociaţia "Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor".

Vezi mai jos videoreportaj! Imagini: Paul Lelea


Programul complet al spectacolelor de muzică populară:

Vineri: 21.07.2023

Orele: 18.00-20.00 – Spectacol de muzică folclorică: prezintă Andrada Oros

- Ansamblul folcloric slovac Cerovina din Valea Cerului – coord. Iaroslav Zetocha;

- Grup vocal Lioara al Şcolii de Arte "Francisc Hubic" – coord. Prof. Antonela Ferche Buţiu - Centrul de Cultură al Judeţului Bihor;

- Ansamblul folcloric Zajgo din Săcuieni – coord. Beres Csilla;

- Grupul vocal Motolla al Centrului de Cultură al Judeţului Bihor – coord. Brugos Aniko;  

- Andrada Oros; 

- Ansamblul artistic Floarea Barcăului din Marghita – coord. Sergiu Duca.  

Sâmbătă: 22.07.2023

Orele: 18.00-20.00 – Spectacol de muzică folclorică: prezintă Andrada Oros

- Ansamblul folcloric Ardeleana din Tulca – coord. Pârge Monica;

- Berdie Oana – Ştefana – solist vocal;

- Ansamblul folcloric Codrenii Bihorului din Roşia – coord. Daniela Gherlea; 

- Dodu Mădălin – solist vocal;

- Mihuţ Marius– solist instrumentist - Tezaur Uman Viu;

- Secan Alexandra Maria – solist vocal;

- Grupul instrumental La obârşii, la izvor – coord. Nelu Rus.

Duminică: 23.07.2023

Orele:  18.00-20.00 – Spectacol de muzică folclorică: prezintă Andrada Oros

- Ansamblul artistic profesionist Porolissum din Zalău al Casei Municipale de Cultură din Zalău – coord. Manager Rodica Pop Seling.  Vor interpreta: Alice Ghile, Ancuţa Bălăjel, Claudiu Costinaş, Andreea Vălean Indrecan, Aurora Moga Popovici, Rodica Pop Seling, Vasile Coca. Conducerea muzicală: Ionuţ Dârjan, coregraf: Anghel Duşcaş;

- Antonela Ferche Buţiu – Centrul de Cultură al Judeţului Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!