Un turist care a vrut să se aventureze pe un traseu de căţărare din zona Vârtop, fără să aibă echipamentul necesar şi fără să respecte traseele marcate, a ajuns la spital cu o rană la cap, după ce a căzut câţiva metri în gol.
Incidentul a avut loc săptămâna trecută, în zona Pietrele Negre, aproape de Satul de vacanţă Vârtop, iar detaliile au fost făcute publice luni de salvamontiştii bihoreni, printr-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont Salvaspeo Bihor.
Potrivit salvamontiștilor, bărbatul a părăsit poteca turistică marcată şi a încercat să urce pe stânci, într-o zonă unde se află mai multe trasee de alpinism şi via ferrata, fără să aibă niciun fel de echipament. "Turistul care a solicitat ajutor a părăsit traseul turistic marcat din zona respectivă şi a încercat să „caţere” fără vreun echipament specific în zona Creasta Frumoasă", au transmis aceștia.
În timpul încercării de căţărare, bărbatului i s-a rupt o priză de mână, moment în care s-a dezechilibrat, a alunecat şi s-a rostogolit câţiva metri pe versant.
"Din cele descrise de accidentat, am înţeles că acesta a căzut în timp ce încerca să se caţere şi s-a rostogolit câţiva metri, după ce s-ar fi desprins o priză de mână, lovindu-se la cap şi sângerând abundent", au precizat salvatorii montani.
Rănit, bărbatul a fost ajutat la faţa locului de echipa Salvamont, care i-a curăţat şi pansat rana, iar apoi a fost predat unui echipaj SMURD din Ştei, care l-a transportat la spital pentru investigaţii.
Salvamontiştii au subliniat că astfel de incidente pot fi prevenite cu uşurinţă dacă turiştii respectă regulile de siguranţă.
"Pentru parcurgerea unor trasee tehnice / de aventură este nevoie de echipament şi cunoştinţe specifice", au avertizat aceştia, îndemnându-i pe iubitorii muntelui să nu se aventureze nepregătiţi pe trasee.
În judeţul Bihor sunt amenajate mai multe trasee de via ferrata, apreciate pentru peisajele spectaculoase, dar care trebuie parcurse cu responsabilitate şi doar cu echipament adecvat.