Britanica Liselle Bailey şi-a lăsat cariera profesoară de limba engleză şi arta dramatică la o şcoală din nordul Londrei pentru o una în domeniul filmelor pentru adulţi. Liselle s-a lansat ca actriţă, producător şi regizor.

Se pare că salariile profesorilor sunt mici şi în Marea Britanie, aşa că unii dascăli îşi schimbă opţiunile în ceea ce priveşte cariera. Aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Liselle, britanica în vârstă de 30 de ani. Femeia nu a mai suportat salariul pe care îl câştiga.

Peste producţiile pronografice ale lui Bailey au dat şi foştii elevi ai acesteia, care au felicitat-o pentru iniţiativă. "Vă iubesc, domnişoara Bailey. Mult succes cu noua dumneavoastră slujbă", i-a transmis pe internet Daniel, un fost elev. "Bravo, doamna! Cea mai bună profă din lume. Cea mai deşteaptă mişcare", scria alt fost elev al femeii.

"Trecerea de la catedră la scene hard nu a fost deloc grea pentru mine. Mi-a venit foarte uşor să joc scene de sex sălbatic şi să-i îndrum pe cei care lucrează sub bagheta mea. Cred că noua profesie mi se potriveşte mănuşă", a spus Liselle.