Pentru a strânge bani în cadrul unei activităţi cu scop caritabil, Aydin Onac, directorul unei şcoli din Londra le-a promis elevilor şi profesorilor că va mânca păianjenul păros dintr-o înghiţitură.

Pentru că nu toate speciile de tarantule se mănâncă, britanicul s-a interesat care sunt comestibile şi şi-a comandat "gustarea" de la o fermă din Cambodgia.

Tarantula a sosit pregătită, numai bună de înghiţit. Astfel, Onac i-a chemat pe toţi curioşii în curtea şcolii şi a mâncat păianjenul prăjit. În urma evenimentului care a durat câteva minute s-au strâns 1.700 de lire sterline. "Are gust de pui prăjit!", a spus directorul.