Un bărbat a fost salvat de la înec, sâmbătă, de fiul său și de pompierii bihoreni, după ce a alunecat în râul Barcău, de pe teritoriul localităţii bihorene Tămăşeu.
Potrivit unui comunicat transmis luni de purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii Urgenţă Crişana - Bihor, locotenent-colonel Camelia Roşca, bărbatul se afla la pescuit atunci când a alunecat, într-un loc unde apa era adâncă, iar curenţii puternici.
"Fiul pescarului a reuşit să-l prindă şi să-l ţină la suprafaţă, însă, din cauza malului abrupt şi a curenţilor din zonă, nu avea posibilitatea de a-l evacua", se arată în comunicat.
Acesta a reușit să sune la 112, iar la faţa locului au ajuns pompieri din cadrul Detaşamentului 2 Oradea, care l-au scos pe bărbat din apă şi l-au dus în siguranţă la mal.
Victima nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.