Băiatul de 14 ani care a fost implicat marți dimineață într-un accident, în timp ce circula cu o trotinetă electrică, în Chișlaz, a murit la spital.
Adolescentul fusese transportat conștient la unitatea medicală, însă nu a mai putut fi salvat din cauza rănilor grave.
Accidentul s-a produs în jurul orei 9.08, la intersecția Drumului Comunal 113 cu DN 19E, în afara localității Chișlaz.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, băiatul circula cu trotineta electrică pe drumul comunal, iar din primele cercetări, nu s-ar fi asigurat corespunzător într-o intersecție.
„Un minor, de 14 ani, din comuna Chișlaz, județul Bihor, în timp ce conducea o trotinetă electrică pe drumul comunal 113, în afara localității Chișlaz, la intersecția cu D.N. 19E, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu s-ar fi asigurat corespunzător și ar fi pătruns pe drumul național, unde ar fi fost accidentat de un autoturism, condus pe D.N. 19E, pe direcția Oradea – Marghita, de un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor”, arată comunicatul Poliției.
În urma accidentului rutier, adolescentul a fost foarte grav rănit și transportat la spital, unde, din nefericire, a decedat.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror, pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.