Compozitorul Cornel Fugaru a murit miercuri, la Spitalul Clinic de Urgenţă Elias din Bucureşti. Artistul suferea de o boală cronică incurabilă.

"Astăzi, 13 iulie, la ora 13.50, a încetat din viaţă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, compozitorul Cornel Fugaru, în urma unei boli incurabile cu evoluţie nefastă şi extrem de rapidă", a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Valentin Calu.

Cornel Fugaru s-a născut pe 2 decembrie 1940, la Bucureşti, şi este un cunoscut compozitor de muzică uşoară, cântăreţ şi instrumentist. Totodată, a fost liderul formaţiei rock româneşti Sincron, înfiinţată în 1964 şi destrămată în 1978. Formaţia a acompaniat cântăreţe celebre precum Anda Călugăreanu, Pompilia Stoian, Margareta Pâslaru, Corina Chiriac.

Fugaru a făcut numeroase turnee în străinătate, a făcut parte din jurii naţionale de concursuri de muzică uşoară, a susţinut numeroase concerte şi recitaluri la televiziune, a apărut ca interpret în filme - "Opt minute de vis" (1966), regia Mihai Constantinescu; "Opt exerciţii de 625 de linii" (1967), film TV; "Împuşcături pe portativ" (1967), regia Cezar Grigoriu - şi a scris şi muzică de film pentru pelicule precum "Brezaia", "Cici", Cei 4 M", "Oacă şi Boacă".

A adaptat numeroase melodii populare româneşti, precum "Ducea rufele la râu", "Pe lângă plopii fără soţ", "Alunelul", "Jocul fetelor", "Sârba muntenească", "Hăulita de la Gorj".

Printre cele mai cunoscute piese compuse de el se numără "Dau viaţa mea pentru o iubire", "Nu sunt sclavul tău", "Eu nu mai sunt cel de ieri", Cornel Fugaru colaborând foarte mult cu soţia sa, Mirela Fugaru.