Fostul comentator sportiv Cristian Ţopescu a murit marţi, la vârsta de 81 de ani, după ce, în urmă cu o săptămână, a fost internat de urgenţă la Spitalul Elias din Capitală, în stare gravă.
Potrivit Digi24.ro, fostul comentator sportiv, licenţiat al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport (1970), Ţopescu suferea de mai multe afecţiuni cronice, printre care şi diabet.
"Tatal meu luptă, este un luptător. Toata viaţa am auzit de la el, de câte ori aveam vreo desnădejde: viaţa e o luptă, deci te luptă ! Şi acum vreo lună de zile îmi spunea el mie: nu te lăsa, nu abandona! Asta îi spun şi eu acum, când mă înţelege, dar nu-mi poate răspunde: ticu, luptă, nu te lăsa, te iubesc mult !", a scris, duminică seară, pe Facebook, fiica sa, prezentatoarea TV Cristina Ţopescu.
Aceasta a mai spus despre tatăl său că a fost întotdeauna trup şi suflet alături de ţară, "atat de mult, încât acum poate şi asta îl costă". "Dar dacă ar putea da timpul înapoi, sunt sigură că ar face la fel, şi-ar da sufletul pentru profesia lui, pentru ţara lui, pe care n-a vrut niciodată s-o părăsească. Şi-a pus tot sufletul în ce-a făcut, acum sufletul lui e puţin obosit, dar iubirea noastră şi poate şi a multora dintre voi îl vor ajuta să se ridice din nou. Medicii îi resuscitează trupul şi le sunt recunoscătoare, noi, doar prin gânduri bune, am putea să-i resuscităm sufletul. Sper încă într-o minune, dragii mei, înca mai sper !", a mai afirmat fiica jurnalistului.
Între anii 1964-2004, la TVR, a lucrat ca reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor şef sport, director general adjunct TVR.
Cristian Ţopescu a avut şi un mandat de senator de Bucureşti, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008.Acesta este conştient după ce, în urmă cu aproximativ o săptămână, a fost internat de urgenţă din cauza unor complicaţii cauzate de diabet.
În ultima perioadă, fostul comentator a fost supus unor investigaţii medicale amănunţite.
În luna martie a anului 2017, preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat lui Cristian Ţopescu Ordinul "Steaua României". Cristian Ţopescu a mai primit Ordinul Meritul Sportiv, Ordinul Olimpic Colanul de Aur şi Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler. De asemenea, în urma unui decret semnat de preşedintele României în octombrie 2016, colonelul în retragere Cristian Ţopescu a fost avansat la gradul de general de brigadă.